Donald Tusk: SUA sfidează ordinea mondială!

Donald Tusk: SUA sfidează ordinea mondială!
Publicat de Ovidiu Anton la 8 iunie 2018, 18:39

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a reproşat vineri preşedintelui american, Donald Trump, că „sfidează” ordinea mondială, în deschiderea unui summit al G7 plasat sub semnul dezacordurilor tot mai puternice între liderul american şi partenerii săi, informează AFP.

„Totuşi, cel mai mult mă îngrijorează să văd că ordinea mondială, bazată pe reguli comune, este sfidată nu de suspecţii obişnuiţi, ci, în mod surprinzător, de principalul său arhitect şi garant: SUA”, a declarat Tusk în timpul unei conferinţe de presă, invitat să participe la reuniunea şefilor de state şi de guverne ale „Grupului celor şapte” la Malbaie (estul Canadei).

Donald Trump a îndemnat vineri G7 să reintegreze Rusia, expulzată din acest format în 2014, într-un nou atac al preşedintelui american înainte de prima sa confruntare colectivă cu liderii G7, după ce el le-a impus noi taxe vamale.

Liderul american va fi ultimul care va ajunge la summit şi primul care va pleca, sâmbătă dimineaţa, semn al interesului scăzut pe care îl are pentru Grupul celor şapte economii cele mai dezvoltate din lume. În ultimul timp, Trump s-a arătat mai concentrat pe un alt summit: cel prevăzut să aibă loc la 12 iunie cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, în Singapore.

Miercuri, şi cancelarul federal german, Angela Merkel, a atenţionat că se aşteaptă la „controverse” în timpul summitului G7, între Washington şi partenerii săi.

Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.