Este tragedia momentului în România! A murit o importantă personalitate, un nume cunoscut şi apreciat de milioane de români.

A murit dr. Menci! Cunoscutul cercetător avea 73 de ani

Este vorba despre dr. Gheorghe Mencinicopschi, o prezenţă des întâlnită la posturile de televiziune şi celebru pentru sfaturile oferite în domeniul nutriţiei şi alimentaţiei.

Acesta a încetat din viaţă chiar astăzi, 19 octombrie, la vârsta de 73 de ani.

Sursă: Facebook

„Drum lin, Gheorghe Mencinicopschi!

Cercetatorul stiintific care a vegheat 42 ani la sanatatea alimentara a poporului roman, a trecut prin momente de cumpana, dupa ce sanatatea i-a fost grav afectata in Penitenciarul Rahova.

Condamnat politic in dosarul “Telepatia””, este anunţul făcut, miercuri după-amiază, de către Casa de Discuri Electrecord pe pagina sa oficială de Facebook.

„Astăzi a plecat Domnul Profesor Doctor Honoris Causa Gheorghe Mencinicopschi. Ziua doliului pentru cel care a început să vorbească despre nutriție.

A fost OMUL care a oferit întotdeauna un sfat bun OMUL care și-a sacrificat interesul personal pentru cei din jurul DÂNSULUI; OMUL care nu a acceptat niciodată manipularea; OMUL care m-a motivat să creez (dintre ruine) Brandul de țară Magiun Topoloveni!

Condoleanțe Doina, Oana, nouă tuturor care l-am respectat. Iertare Domnule Profesor dacă v-am greșit! Odihniți-vă în liniște!”, a scris pe Facebook şi Bibiana Stanciulov, deținătoarea celebrului brand „Magiun de Topoloveni”.

Dr. Gheorghe Mencinicopschi avea o stare de sănătate tot mai precară în ultima perioadă, ajungând să respire cu ajutorul aparatelor cu oxigen. Familia sa bănuieşte că, după ce ar fi căzut victimă a abuzurilor din dosarul ICA, cunoscutul profesor ar fi contractat în închisoare o boală care s-a agravat şi a dus, în cele din urmă, la moartea sa.

O carieră cu adevărat impresionantă

Gheorghe Mencinicopschi, născut pe 1 mai 1949 în comuna Domnești din județul Argeș, a fost un biolog, biochimist și cercetător român, fost director al Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), o personalitate activă din domeniul alimentației din România.

A absolvit Universitatea București, Facultatea de Biologie­-Biochimie, ca șef de promoție. A elaborat tratate de specialitate în domeniul alimentului, alimentației, nutriției umane, biotehnologiei, publicând peste trei sute de lucrări științifice în țară și străinătate, potrivit Wikipedia.

A elaborat conceptul privind calitatea „informațională” a matricei alimentare (susținut la Congresele Internaționale de Nutriție Dubna 2007 și Krakovia 2008).

A fost cercetător științific principal gr. 1 la Institutul de Cercetări Alimentare, Bucuresti și profesor universitar la Facultatea de Biotehnologii a Universității de Stiințe Agricole și Medicina Veterinară Bucuresti.

A avut o activitate științifică în domenii ca: bioindustrie, biotehnologie alimentară, tehnologie alimentară și nutriție umană. Deține 23 brevete de invenții.