Doliu în lumea muzicii! Primul solist al Iron Maiden, Paul Mario Day, s-a stins din viață

Paul Mario Day, solistul original al trupei de heavy metal „Iron Maiden”, a încetat din viață. A decedat miercuri, 30 iulie, la 69 de ani. A fost răpus de cancer.

Nefericitul anunț a fost făcut de către membrii trupei „More”, pe care a înființat-o cu ani de zile în urmă. „Este o onoare pentru noi să continuăm să cântăm muzica lui și ne vom gândi mereu la el de fiecare dată când vom cânta primele note din ”Warhead”. Transmitem condoleanțe sincere familiei și prietenilor lui Paul, precum și numeroșilor fani din întreaga lume care îi iubesc muzica. Ascultați muzica lui la volum maxim și cântați împreună cu el! Vă mulțumim”, a declarat actualul solist al „More”, Mike Freeland.

„Suntem profund îndurerați de vestea trecerii în neființă a marelui vocalist MORE, Paul Mario Day. Paul a avut un rol important în NWOBHM, încă de pe vremea când cânta într-o versiune timpurie a trupei Iron Maiden și, bineînțeles, datorită performanței sale fantastice de pe albumul Warhead.

Era o figură foarte iubită în muzica rock britanică și a susținut multe concerte memorabile, printre care legendarul concert Monsters of Rock din 1981 de la Castle Donninton, alături de AC/DC, Whitesnake/David Coverdale, precum și turnee cu Iron Maiden, Def Leppard și mulți alți artiști legendari”, au transmis membrii formației.

„Suntem profund îndurerați de moartea lui Paul Mario Day, primul vocalist al trupei Iron Maiden din 1975. Gândurile și condoleanțele noastre sincere se îndreaptă către familia și prietenii lui Paul. Paul era o persoană minunată și un prieten bun. Odihnește-te în pace, Paul”, au transmis, la rândul lor, cei de la „Iron Maiden” prin intermediul Facebook-ului.

Viața și cariera lui Paul Mario Day

Paul Mario Day a devenit primul solist al „Iron Maiden”, alăturându-se formației de heavy metal în decembrie 1975, la doar 19 ani. Mandatul său a durat mai puțin de un an. Colegii săi l-au dat afară în octombrie 1976 din cauza lipsei de energie și carismă.

Patru ani mai târziu, el a înființat trupa „More”. Totuși, a părăsit trupa înainte de lansarea celui de-al doilea și ultimul album: „Blood & Thunder” (1982).

După aceea, a fost solistul trupei „Wildfire” între anii 1983 și 1984. În anul 1985, el s-a alăturat unei versiuni reînnoite a trupei „Sweet”, alături de chitaristul Andy Scott și bateristul Mick Tucker. Andy Scott i-a adus un ultim omagiu prin intermediul rețelelor sociale.

„În 1985, Mick Tucker și cu mine am format prima nouă componență a trupei Sweet după pauza trupei originale. Aveam nevoie de un solist și când Paul a venit la audiție, nu am mai căutat altcineva. Primele noastre concerte au fost în Australia, cu bilete vândute în totalitate, ceea ce era de bun augur pentru viitor.

Europa a urmat exemplul și trei concerte cu bilete vândute în totalitate la Marquee din Londra au dat naștere unui album live, unui videoclip și unui DVD. Live at the Marquee a avut succes în diverse topuri din întreaga lume, iar performanța vocală a lui Paul a rezistat testului timpului”, a povestit acesta.