Doliu imens la nivel mondial. Scriitorul Michel Host, laureat al Premiului Goncourt, cea mai importantă distincţie literară franceză, s-a stins din viață în această duminică, la Paris.

Tragicul anunț a fost confirmat de surse din anturajul său, scrie AFP. Potrivit acelorași surse, scriitorul a fost infectat cu noul coronavirus.

De menționat este faptul că, Michel Host a câştigat Premiul Goncourt în 1986 cu romanul „Valet de nuit”, despre un antierou care rătăceşte prin Paris şi îşi caută tatăl dispărut. Cartea redactată de el a generat vânzări modeste, deși a ajuns să fie divizată de mai multe critici.

Mai exact,  70.000 de exemplare au fost vândute, scria Le Figaro 20 de ani mai târziu.

A ales să trăiască discret

Michel Host s-a născut Yves Chavatte în 1942 la Furnes, în Belgia. Părinții săi au fost francezi, iar spre deosebire de alți scriitori cunoscuți, el a decis să trăiască o viață foarte discretă, ferită de ochii curioșilor.

Specialist în literatura „Secolului de Aur” (secolele al XVI-lea şi al XVII-lea), Michel Host era, la momentul acordării premiului, profesor la Centrul Naţional pentru Învăţare la Distanţă (Cned).

În 1983 a reușit să se facă remarcat cu un prim roman de 700 de pagini. Este vorba despre romanul „L’Ombre, le Fleuve, l’Eté”, în care o tânără americană aflată la un pas de moarte evocă vocile, feţele şi evenimentele care i-au marcat scurta existenţă. Și acest roman a creat o serie de controverse în lumea cirticilor.

Pe lângă faptul că a fost profesor și specialist în literatură, Michel Host a avut o carieră de romancier, nuvelist şi poet, fiind publicat de edituri precum Fayard şi Calmann-Lévy.