DNA s-a sesizat din oficiu şi cu alte aspecte privind investigaţia Rise Project

DNA s-a sesizat din oficiu şi cu alte aspecte privind investigaţia Rise Project
Publicat de Valentin Vioreanu la 11 iulie 2017, 11:18

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) s-au sesizat din oficiu şi cu alte aspecte referitoare la investigaţia Rise Project, existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei.

”La data de 10 iulie 2017, procurorii anticorupţie s-au sesizat din oficiu în legătură cu alte aspecte conţinute în investigaţia jurnalistică, publicată la data de 6 iulie 2017 (altele decât cele precizate în comunicatul nr. 690/VIII/3/7 iulie 2017), existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei. În acest moment este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (in rem). Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă”, precizează Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DNA într-un răspuns la solicitarea AGERPRES.

Pe 7 iulie, DNA a confirmat că are în lucru un dosar penal, in rem, sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei, în legătură cu o parte dintre dezvăluirile RISE Project, în cadrul anchetei fiind solicitate relaţii de la autorităţi din Brazilia.

‘O parte dintre aspectele conţinute în investigaţia jurnalistică publicată la data de 6 iulie 2017 fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA. În acest dosar, constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, la data de 19 februarie 2016, începerea urmăririi penale in rem (faţă de fapte) sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei. După începerea urmăririi penale in rem au fost administrate mijloace de probă constând în audieri de martori, ridicări de documente, solicitări de relaţii de la autorităţile naţionale şi de la autorităţile din Brazilia’, preciza DNA într-un comunicat transmis AGERPRES.

Pe 6 iulie, RISE Project a publicat un raport atribuit Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), intitulat ‘Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman’, care descrie o ‘reţea infracţională formată din persoane cu putere de decizie în judeţ’, prin care liderul PSD, Liviu Dragnea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, ar fi fraudat fonduri europene şi guvernamentale. În nota atribuită DGIPI, Liviu Dragnea este prezentat ca ‘deţinătorul majoritar al acţiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA’.

Potrivit RISE Project, firma Tel Drum ar fi fost preluată fraudulos de Liviu Dragnea de la stat, iar timp de peste un deceniu acesta şi-a atribuit prin licitaţii trucate majoritatea contractelor publice de asfaltare din judeţul Teleorman. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.