Directorii unei companii germane îşi ţin celularele în cutii de biscuţi pentru a se proteja de spioni

Directorii unei companii germane îşi ţin celularele în cutii de biscuţi pentru a se proteja de spioni
Publicat de CAPITAL la 28 iunie 2011, 08:43

O companie de produse chimice din Germania a precizat că membrii conducerii sale au început să-şi ţină telefoanele mobile în cutii pentru biscuiţi în timpul întâlnirilor pentru a se proteja împotriva spionajului industrial, relatează luni site-ul thelocal.de.

‘Experţii ne-au spus că telefoanele mobile sunt ascultate tot mai mult, chiar şi atunci când sunt închise’, a declarat Alexandra Boy, purtătoarea de cuvânt a companiei de produse chimice Evonik din Essen, citată de AFP:

‘Măsura se aplică în special atunci când sunt discutate chestiuni sensibile, în cea mai mare parte legate de cercetare şi dezvoltare’, a spus ea, confirmând informaţiile apărute în săptămânalul financiar Wirtschaftswoche.

Cutiile pentru biscuţi au aşa-numitul ‘efect Faraday’, care blochează radiaţiile electromagnetice şi împiedică astfel piratarea telefoanelor, nu numai în ceea ce priveşte apelurile, dar şi în legătură cu mesajele.

Evonik, care are 34.000 de angajaţi şi vânzări de 13 miliarde de euro, nu este singura companie care vrea să se protejeze împotriva a ceea ce experţii atenţionează că ar fi metodele tot mai sofisticate de spionaj industrial.

Guvernul german a deschis în luna iunie un nou centru naţional la Bonn menit să coordoneze eforturile nu numai de protejare a firmelor împotriva spionajului, ci şi de dezvoltare a infrastructurii împotriva atacurile cibernetice.

SURSA: Agerpres

Informații articol
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.