Cântărețul Dinu Maxer a înlocuit-o deja pe Deea. Acesta și-a prezentat noua iubită prietenilor

Dinu Maxer a înlocuit-o deja pe fosta soție, la puțin timp după ce s-au separat. Artistul a fost văzut deja în compania unei tinere superbe.

Fostul component al formației AXXA a trecut peste divorțul de fosta parteneră de viață și se pare că a substituit-o pe mama copiilor săi, Deea. Acesta a apărut cu o brunetă frumoasă, o copie fidelă a Nicoletei Luciu, pe nume Ada. Cei doi au ieșit într-un club din București.

Chiar dacă Dinu încearcă să păstreze discreția în ceea ce o privește pe noua iubită, prietenii l-au dat deja de gol pe cântăreț

Cântărețul încearcă să păstreze discreția și să nu se afișeze pe social media, însă a prezentat-o deja amicilor săi pe femeia care ocupă un loc important în inima sa de câteva săptămâni. Tânăra este brunetă și are un bust generos, au dezvăluit apropiaţii lui Dinu Maxer.

„Dinu a fost la un chef și a venit cu noua lui iubită. Au petrecut câteva ore într-un club din București. Ei încearcă să fie cât mai discreți și să păstreze în public o oarecare distanță.

Aseară, el când a venit cu ea, la masă, Dinu le-a prezentat-o prietenilor de acolo ca fiind noua lui iubită, de față cu cei apropiați el nu se mai ascunde. Ea nu este familiarizată cu lumea mondenă și pentru asta ei își doresc discreție momentan.

Este cu mult mai tânără decât el. El a dansat toată noaptea cu prietenii în club, dar ea a preferat să stea la masă și să îl privească. Din câte am înțeles ei doi se văd deja de câteva săptămâni și se vede că există o chimie între ei doi.

Noua iubită a lui Dinu seamănă mult cu Nicoleta Luciu. Are părul brunet și lung, are un bust generos și este înaltă. Copia perfectă a Nicoletei”, au spus persoane apropiate lui Dinu Maxer pentru click.ro.

Dinu Maxer și Nicoleta Luciu s-au despărțit după 8 ani de relație

Dinu Maxer și Nicoleta Luciu au trăit o frumoasă poveste de dragoste cu ani buni în urmă. După o relație de 8 ani s-au separat, fosta vedetă de la Pro TV mărturisind că gelozia partenerului de viață a contat enorm.

Acest lucru o făcea pe vedetă să se simtă nesigură și să nu aibă încredere. În plus, un alt motiv care a stat la baza despărțirii a fost și faptul că fosta moderatoare TV își dorea o familie, însă artistul nu se gândea la acest pas.