nevoie de o analiza academica pentru a constata ca materia invatata in scoala nu are nici o legatura cu viata reala si ca absolventii sunt slab pregatiti. Pentru a fi si mai clar, chiar majoritatea studiilor din ultima perioada arata acest lucru. Efectul este ca absolventii “produsi” de scoli, licee si universitati nu intrunesc un minim de cunostinte practice pentru a se descurca in viata. Dar nu numai atat. Ei nu sunt obisnuiti sa isi construiasca un discurs, sa se prezinte la un interviu, nu stiu cum sa comunice si cum sa se exprime. Daca mergem cu analiza si mai departe, vom constata ca tinerii nu sunt obisnuiti sa gandeasca cu propriul creier. Asta pentru ca generatii intregi au memorat pe dinafara comentarii literare sau, mai grav, texte de economie sau geografie. De ce? Fiindca, timp de multi ani, numai reproducerea fidela a textelor din manuale a fost notata la examene. Despre comunicare, intocmirea unei scrisori de intentii sau propriile opinii, nici nu putea fi vorba. In ultima vreme, lucrurile s-au mai schimbat in bine la nivel de predare. Insa nu in toate institutiile si nu toate cadrele didactice au reactionat pozitiv la schimbare. Unii profesori universitari, cei care s-au adaptat, recunosc ca elevii ajung in facultate fara acel minim de abilitati de comunicare si ca, practic, nu au cu cine sa lucreze la orele de curs. Altii inca mai dicteaza de pe niste foi ingalbenite de vreme, aceleasi teorii ca si acum zece sau douazeci de ani. Programele scolare trebuie sa inlocuiasca memorarea cu stimularea creativitatii. Specialistii care le concep acum spun ca schimbarea s-a produs. Din pacate, numai pe hartie. si aici intervine pregatirea profesorilor care, din pacate, nu s-a modificat ca structura a cursurilor din scolile si liceele pedagogice. Cat despre cursurile de formare ale institutiilor private, care ar trebui sa compenseze si sa completeze invatamantul de stat, se straduiesc sa treaca de birocratia acreditarilor. Asadar, cei formati intr-un sistem invechit formeaza la randul lor in acelasi sistem. Cercul vicios se poate rupe, insa solutia nu poate veni dintr-o singura directie.

Efecte de trista amintire in educatia din Romania
Cele mai multe probleme provin din mentalitatea invechita
Manipularea aplicata profesorilor si elevilor in perioada comunista, eliminarea elitelor si descurajarea unei gandiri proprii s-au propagat din inertie chiar si pana azi. Oamenii din interiorul sistemului si specialistii din afara acestuia incearca sa gaseasca solutii de mai bine de 14 ani, dat fiind ca originea problemelor dateaza dinainte de 1989. “Derapajul invatamantului romanesc a inceput o data cu reforma comunista din 1948, cand printre obiectivele primordiale ale acesteia au fost si formarea omului nou, – homo sovieticus, promovabilitatea de 100%, deci estomparea elitismului. In acest fel, promovarea nonvalorii a reprezentat principiul de baza al doctrinei comuniste”, spune Petre Frangopol, in lucrarea sa “Mediocritate si excelenta”. In continuare, el explica faptul ca aceasta “epurare” a fost conjugata cu politizarea invatamantului, indoctrinarea elevilor si studentilor, limitarea accesului la carti, reducerea investitiilor pentru informare si cercetare. Sloganul reformei comuniste din ‘48 a fost: “noi muncim, nu gandim”. “Modul in care se invata nu incuraja gandirea cu propriul creier, nici gandirea critica. Manipularea era clara: sa formezi oameni care sa fie ascultatori la ce vine de sus si care sa nu intrebe sau sa intrebe cat mai putin cu putinta”, spune Alexandru Crisan, presedintele Centrului Educatia 2000+. Tot el considera ca acest lucru nu mai este valabil acum, cel putin nu la modul programatic. “Mai exact, nimeni nu isi propune sa ii imbecilizeze pe elevi sau pe profesori”, adauga Crisan. Insa iesirea din aceasta mentalitate este dificila, pentru ca oamenii nu stiu cum sa procedeze si, totodata, inertiile vechi functioneaza inca. Intr-un studiu al Institutului de stiinte ale Educatiei se explica mecanismul inertiei: “Pana mai ieri, profesorul nu avea de ales. Un plan fix de invatamant, un manual unic, un examen care testa cantitatea de informatii reproduse de elev au lasat putina libertate de decizie profesorului”. La polul opus, posibilitatea de a alege, din ultimii ani, a devenit o povara pentru unii profesori, care nu erau obisnuiti cu alternativa. “Treptat insa, lucrurile au inceput sa intre in normal si multi profesori si-au dat seama de avantajele noilor programe. Evolutia aceasta fireasca a fost insa deturnata o data cu schimbarea conducerii Ministerului Educatiei. Acesta a dat castig de cauza cadrelor didactice conservatoare, antireformiste, Ministerul facandu-se purtator de cuvant al acestora, in special in chestiunea manualelor si a planurilor de invatamant”, explica Liviu Papadima, decan al Facultatii de Litere. In concluzie, tendinta noii conduceri a actionat in sens contrar, in ideea ca manualele nu sunt bune, ca sunt prea multe subiecte de studiu optionale, s-a revenit la sistemul de “tocit” materia, cu numai trei manuale alternative. “Profesorii mai in varsta sunt scoliti dupa vechile metode pe care, de altfel, le aplica in continuare la clasa. Ei se orienteaza cu precadere spre conservarea vechilor stari din sistem, conform studiului “scoala la rascruce”, intocmit de Centrul Educatia 2000+. Cat despre personalul didactic tanar, scolit in institute si licee pedagogice, desi mai receptiv, se spune ca ar alege mai degraba un alt loc de munca.In mod paradoxal, cei care termina facultatile din universitate ajung profesori in proportie de 80%, insa curriculum-ul lor de formare, la facultate, nu cuprinde mai mult de 5-10% discipline relevante pentru aceasta profesie. “Nu mai vorbesc de cantitatea si calitatea “practicii pedagogice” din majoritatea institutiilor de acest fel”, spune Alexandru Crisan.Una peste alta, vina pentru lipsea de pregatire a elevilor este impartita. Pe de o parte, mentalitatea vechiului sistem se pastreaza inca, profesorii in varsta nu accepta schimbarea, iar pe de alta, cei tineri isi cauta slujbe mai bine platite.

Formarea profesorilor, o poveste fara sfarsit
Pe termen lung, singura solutie pentru rezolvarea problemelor de pedagogie sunt cursurile de formare a profesorilor. Un studiu al Centrului Educatia 2000+ arata ca “institutiile responsabile de formarea personalului didactic, mai ales unele facultati din universitati si politehnici, au ramas citadele ale conservatorismului”. Din pacate, numai liceele pedagogice si colegiile de institutori instruiesc cadrele didactice, pe cand universitatile si alte institute de invatamant superior au o cu totul alta misiune. Acestea formeaza specialisti in discipline academic diferentiate. Liliana Preoteasa, director general pentru Invatamantul Preuniversitar in cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, recunoaste ca lucrurile nu sunt perfecte la nivelul sistemului de invatamant. “In ultimii 14 ani s-a schimbat foarte mult modalitatea de predare, foarte multi profesori au urmat cursurile de formare, care vor continua la nivelul tuturor cadrelor didactice.” Se pare insa ca instruirea din scoli nu este de ajuns. “Asta incercam noi sa compensam. Ne confruntam insa aici fie cu lipsa unor reglementari clare in ceea ce priveste accesarea fondurilor publice pentru formarea continua a cadrelor didactice de catre furnizorii de formare privati sau din zona societatii civile, fie cu functionarea precara a unor institutii si mecanisme care exista doar teoretic”, spune Alexandru Crisan de la Centrul Educatia 2000+. El se refera la faptul ca sase cursuri oferite de centru asteapta de luni de zile acreditarea de la institutiile de stat. Nu este singurul caz in care oferta consultantilor de specialitate nu este folosita de catre institutiile din sistem. O serie de studii care ar putea sa ajute la imbunatatirea invatamantului zac incuiate in sertare sau au devenit bibliografie pentru studenti. Spre exemplu, “scoala la rascruce” al Centrului Educatia 2000+ in colaborare cu Ministerul Educatiei, realizat pe un esantion de 1.500 de scoli si alte lucrari ale cercetatorilor de la Institutul de stiinte ale Educatiei.rn
rn
rnPractica ii omoara pe elevii si profesorii romanirn
rnProgramele seamana cu cele occidentale, dar materia este supraincarcatarn
rnElevii trebuie sa invete mai putina teorie si sa faca mai multa practica. Acesta este un lucru pe care il accepta toata lumea, dar nu se aplica aproape deloc. rnUn studiu arata ca numai circa 10% din exercitiile cognitive propuse elevilor in manuale au tangenta cu viata practica. “Elevii nu sunt invatati sa lucreze la proiecte, sa rezolve probleme de viata… Sursele de invatare dominante sunt manualul si caietul de notite”. rnParadoxal, programele actuale contin exact ce trebuie pentru ca elevii sa acumuleze un minim necesar de cunostinte si sa le aplice in situatii practice. Este vorba despre “acele lucruri cu care elevul ar trebui sa ramana dupa ce “uita” tot ceea ce a invatat la scoala. Este “zestrea” pe care ne-ar placea s-o aiba propriii copii atunci cand termina studiile. De aceea, aceasta zestre poarta in lume si denumirea de outcomes, adica rezultate palpabile sau iesiri din sistemul educational”, explica Alexandru Crisan. Desi ele exista pe hartie, din multe motive, materia predata la scoala nu coincide cu acestea. “La literatura, in loc sa se invete autorii romani intr-o perspectiva monografica – de exemplu, opera lui Sadoveanu, a lui Eminescu sau a altor scriitori – programele merg pe ideea de “lucru cu textul”, ceea ce inseamna cum sa citesti, sa interpretezi sau sa discuti diverse scrieri literare. Obiectivul principal este deci ca elevul, cand pune mana pe o carte de beletristica, sa stie sa o valorifice si sa o inteleaga, sa isi formeze pe cat posibil un anumit discernamant in alegerea cartilor si in lectura”, spune Liviu Papadima. Schimbarea curiculumului este considerata un prim pas catre imbunatatirea sistemului: “In programa nu se mai cer anumite lucruri la examene, nu se mai solicita analizarea unui anumit personaj, ci scurte eseuri care sa demonstreze cum gandeste candidatul”, spune Liliana Preoteasa, director in cadrul MECT. rnStimularea creativitatii este un lucru obisnuit de zeci de ani in invatamantul occidental. “Principalele noastre tehnici se axeaza pe orientarea studentilor pentru a descoperi singuri informatia care le foloseste, desigur, sub indrumarea noastra. Estimez ca aproximativ 75% din educatia pe care o desfasuram este axata pe incurajarea studentilor sa gandeasca si sa fie creativi”, spune Hilary McGavigan, profesoara de origine britanica, la o scoala din Spania. “Cele mai eficiente discipline pentru dezvoltarea creativitatii sunt lucrul in echipa si rezolvarea unor studii de caz. Folosim ca suport de invatare cartile, dar intr-o mare masura Interentul, video, muzica”, mai spune Hilary McGavigan. In Statele Unite, invatarea este axata pe dezbateri si discutii libere: “La toate materiile se poate intreba orice, si elevii isi pot exprima parerile”, spune Valentina Grigoreanu, fosta eleva a unui liceu din Washington.rn
rn
rnCe trebuie schimbat In Invatamantul romanescPrincipalele zece probleme ale sistemului de educatie din Romaniarn
rn1. mentalitatea de predare invechita rn
rn2. calitatea slaba a cursurilor de formare rn
rn3. reforma ramasa numai la nivel teoreticrn
rn4. o piata haotica a manualelor rn
rn5. profesorii tineri dezinteresatirn
rn6. lipsa orelor de practica rn
rn7. supraincarcarea materiilor de studiurn
rn8. slaba stimulare a creativitatii rn
rn9. schimbarile prea dese ale ministrilor rn
rn10. modificarile frecvente ale sistemului de examinarern
rn
rnCele opt “iesiri din sistem” Potrivit acestora, elevul ar trebui:rn
rn1. sa demonstreze gandire creativarn
rn2. sa foloseasca diverse modalitati de comunicare in situatii reale;rn
rn3. sa inteleaga sensul apartenentei la diverse tipuri de comunitati; rn
rn4. sa demonstreze capacitate de adaptare; rn
rn5. sa contribuie la construirea unei vieti de calitate; rn
rn6. sa inteleaga si sa utilizeze tehnologiile in mod adecvat; rn
rn7. sa-si dezvolte capacitatile de investigare;rn
rn8. sa-si construiasca un set de valori individuale si sociale si sa-si orienteze comportamentul si cariera in functie de acestea.