Decizie șoc a lui Donald Trump după întâlnirea cu Iohannis! A anulat totul: Este oficial

Decizie șoc a lui Donald Trump după întâlnirea cu Iohannis! A anulat totul: Este oficial
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 21 august 2019, 12:44

Decizie șoc a lui Donald Trump imediat după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis. Cel mai puternic om din lume a anulat totul. Este oficial. Toată lumea s-a declarat stupefiată de mutarea șefului de la Casa Albă.

Donald Trump uimește din nou pe toată lumea. Totul s-a întâmplat iediat după întâlnirea de la Casa Albă cu președintele Klaus Iohannis. Președintele SUA își anulează întreveerea cu premierul danez pe subiectul vânzării Groenlandei.

Preşedintele american a anunţat marţi că şi-a amânat întrevederea cu Mette Frederiksen prevăzută pentru începutul lui septembrie, în condiţiile în care premierul danez nu manifestă interes pentru o eventuală achiziţionare de către Trump a Groenlandei, teritoriu autonom ce aparţine Danemarcei, informează AFP.

„Danemarca este o ţară foarte specială, cu oameni incredibili, însă, date fiind comentariile premierului Mette Frederiksen, potrivit căreia ea nu are niciun interes pentru vânzarea Groenlandei, îmi voi amâna întrevederea, prevăzută să aibă loc în următoarele două săptămâni, pentru o altă dată”, a anunţat, pe contul său de Twitter, locatarul Casei Albe. „Premierul danez a fost în măsură să facă economie de bani şi de eforturi pentru SUA şi Danemarca, fiind atât de directă. Îi mulţumesc pentru aceasta şi mă grăbesc să reprogramez pentru o altă dată” această întrevedere, a continuat miliardarul republican.

Acest anunţ intervine cu câteva zile înainte de plecarea lui Donald Trump spre Franţa, unde va participa la summitul G7 de la Biarritz, în perioada 24-26 august.

Donald Trump şi-a confirmat duminică interesul pentru Groenlanda. „Ideea a apărut şi am spus că, din punct de vedere strategic, ar fi cu siguranţă interesant”, a declarat miliardarul, care a sugerat că aceasta ar putea fi o „tranzacţie imobiliară importantă”.

Guvernul din Groenlanda a replicat afirmând că teritoriul este deschis dacă este vorba de afaceri, dar nu de vânzări.

Insula, care a obţinut în 1979 statutul de teritoriu autonom din partea Danemarcei, este bogată în resurse naturale.

La Copenhaga, Casa Regală, aflată la originea invitaţiei lui Trump, şi-a exprimat „surpriza”, într-un comunicat scris, transmis la televiziunea publică DR.

La rândul său, întreaga clasă politică daneză s-a declarat stupefiată. „Realitatea bate ficţiunea. (Donald Trump) este un om imprevizibil”, a notat, pe Twitter, Martin Ostergaard, liderul stângii radicale şi membru al majorităţii parlamentare daneze.

„Fără niciun motiv, Trump consideră că o parte (autonomă) a ţării noastre este de vânzare. Apoi, el îşi anulează într-un mod insultător o vizită pe care întreaga lume o pregătea. Oare bucăţi din SUA sunt de vânzare? Alaska?”, şi-a exprimat indignarea conservatorul danez Rasmus Jarlov, cerând „mai mult respect”.

”Trump trăieşte pe altă planetă. Autosuficient şi obraznic”, a scris pe Twitter Pernille Skipper, purtătoare de cuvânt a Alianţei roşu-verde, una dintre forţele care susţin executivul condus de Frederiksen, potrivit EFE.

”Preşedintele Statelor Unite şi-a suspendat vizita în Danemarca pentru că nu exista un interes în a discuta vânzarea Groenlandei. E o glumă? Profund ofensator la adresa groenlandezilor şi a danezilor”, a scris tot pe Twitter şi fostul premier social-democrat Helle Thorning-Schmidt.

Şi opoziţia daneză a criticat anunţul lui Trump, iar vicepreşedintele Partidului Liberal, fostul ministru de externe Kristian Jensen, a vorbit inclusiv despre o ”criză diplomatică” şi de nevoia regândirii relaţiilor dintre cele două ţări.

”Domnul preşedinte a decis să-şi amâne vizita în Danemarca, de ce nu o anulează? Suntem ocupaţi cu alte lucruri”, a declarat şi Soren Espersen, vicepreşedinte al Partidului Popular danez, a treia forţă din parlament şi care în urmă cu câteva zile l-a numit ”nebun” pe Trump.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.