O decizie privind majorarea, scăderea sau eliminarea contribuţiei presupune o mare responsabilitate şi este o decizie eminamente politică. Mai mult, în funcţie de ceea ce va oferi pachetul de bază, mai exact de cât de redus va fi, asigurătorii privaţi vor putea profita mult mai mult de pe urma intrării în vigoare a asigurărilor suplimentare obligatorii.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Alexandria, că pachetul de servicii medicale de bază, ale cărui principii definitorii se află în dezbatere publică, "reprezintă piatra de încercare a sistemului sanitar".

În opinia sa, "acest pachet aşează toate serviciile esenţiale pentru viaţa omului, de care trebuie să beneficieze toţi cetăţenii, atunci când au nevoie, indiferent dacă sunt asiguraţi sau neasiguraţi".

Ministrul sănătății, Eugen Nicolăescu a spus de mai multe ori că vrea să micșoreze sau să elimine contribuția actuală la asigurările de sănătate (CASS), de 10,7% și a menționat la un moment dat înlocuirea acesteia cu o taxă de solidaritate cuprinsă între 3 și 5% din venit, care va acoperi serviciile medicale din pachetul social sau de bază, de genul urgentelor, prevenției și consultațiilor.
În mod normal, ar fi o ușurare dacă cei 10,7% opriți pentru sănătate acum din salariul a nouă milioane de români s-ar transforma în 3-5%, însă apare pericolul ca odată ce suma este prea mică, să se creeze liste de aşteptare şi pacienţii să aibă şi mai mult de suferit.