Decizie de ultim moment! Românii vor primi asta gratis! Distribuitorii, obligați să respecte măsura în 90 de zile

Decizie de ultim moment! Românii vor primi asta gratis! Distribuitorii, obligați să respecte măsura în 90 de zile
Publicat de Iulian Luca la 12 noiembrie 2020, 22:08

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie a anunțat astăzi o decizie ce vine în ajutorul clienților casnici noi cu venituri reduse. Astfel, conform ANRE, distribuitorii de gaze naturale vor fi obligați să respecte această măsură și un termen de 90 de zile.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat regulamentul care obligă distribuitorii să finanţeze lucrările de racordare la reţea la clienţilor, urmând ca aceste costuri să fie recuperate ulterior, prin tarifele de distribuţie, potrivit unui comunicat al autorităţii, remis, joi, Agerpres.

Astfel, operatorul de distribuţie nu poate refuza racordarea la sistem şi este obligat să finanţeze lucrările pentru realizarea obiectivelor/conductelor necesare racordării consumatorilor aflaţi în perimetrul unităţii administrativ-teritoriale pentru care a fost concesionat serviciul public de distribuţie. Termenul de extindere şi/sau branşare a consumatorilor nu poate depăşi termenul de 90 de zile de la data obţinerii autorizaţiei de construire.

Operatorul de distribuţie are obligaţia să racordeze toţi solicitanţii, viitori clienţi finali casnici la sistemul de distribuţie, în termen de 90 zile de la data obţinerii autorizaţiei de construire. Recuperarea costurilor privind racordarea clienţilor casnici se realizează prin tarifele de distribuţie.

Lucrările necesare racordării vor fi realizate de către operatorii economici autorizaţi de către ANRE şi selectaţi prin proceduri concurenţiale, transparente şi nediscriminatorii de către operatorul de distribuţie.

Măsura vine în sprijinul viitorilor clienți cu venituri reduse

În cazul clientului final non-casnic, operatorul de distribuţie are obligaţia să asigure finanţarea şi realizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a instalaţiei de extindere şi branşare până la 2500 metri. Solicitantul, viitor client final non-casnic, are obligaţia să utilizeze locul de consum şi să păstreze destinaţia acestuia pe o perioadă de 5 ani de la data punerii în funcţiune a instalaţiei de racordare. În situaţia în care instalaţia de extindere şi branşare este mai mare de 2.500 metri, operatorul de distribuţie are obligaţia să asigure finanţarea lucrărilor de proiectare şi execuţie în vederea realizării obiectivelor/conductelor părţi componente ale sistemului de distribuţie necesare racordării indiferent de lungime, urmând ca instalaţia de racordare să fie finanţată de clientul final non-casnic.

De asemenea, noul Regulament permite accesul la gaze naturale unui număr sporit de utilizatori şi, în acelaşi timp, vine în sprijinul viitorilor clienţi finali casnici cu venituri reduse, spun reprezentanţii ANRE.

„Punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului are un impact important asupra consumatorilor clienţi finali casnici şi prin dezvoltarea programelor de alimentare cu gaze naturale a localităţilor şi de extindere/înfiinţare a sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, astfel autorităţile administraţiei publice au posibilitatea să realizeze planurile de dezvoltare a sistemelor de distribuţie pe termen mediu şi lung prin finanţarea acestor lucrări din fonduri nerambursabile”, se arată în comunicat.

Având în vedere faptul că prevederile Legii nr. 155/2020 au intrat în vigoare la data de 30 iulie 2020, tarifele de racordare încasate de către operatorii de distribuţie ulterior acestei date, în situaţia în care nu există un contract de racordare semnat, se vor returna în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al prezentului Ordin de aprobare al Regulamentului.

Cererile de racordare depuse anterior datei de 30 iulie 2020 îşi menţin valabilitatea fără a putea fi prelungite, urmând ca procesul de racordare să decurgă conform Regulamentului.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.