De astăzi, ninsoarea va cuprinde aproape toată ţara
Meteorologii au anunţat, că, de astăzi, ninsoarea va cuprinde aproape toată ţara, îndeosebi în sud-vestul, centrul, nordul ţării, şi la munte va viscoli şi se va depune zăpadă. În Moldova, Muntenia şi Dobrogea, la început vor cădea ploi, care se vor transforma însă, în cursul nopţii viitoare, în lapoviţă şi ninsoare.
Deja mai multe drumuri naţionale din judeţele Gorj, Vâlcea, Caraş Severin, Maramureş, Sibiu, Harghita şi Covasna sunt acoperite cu zăpadă, stratul nu depăşeşte însă un centimetru şi s-a intervenit cu materiale antiderapante.
Poliţiştii avertizează că vor introduce filtre şi că şoferii riscă să rămână fără certificatul de înmatriculare şi să primească o amendă de minimum 630 de lei, dacă nu au maşinile echipate cu anvelope de iarnă.
Sursa: Rador
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





