"În ultimii doi ani am coordonat Departamentul de Relaţii Publice şi Relaţii cu Investitorii al BVB, cu obiectivul de a creşte vizibilitatea bursei şi atragerea publicului larg către domeniul investiţiilor. Am avut un rol activ în promovarea pieţei de capital din România investitorilor străini şi am participat la evenimente de promovare a României în Londra, New York, Tokyo, Varşovia, Praga şi Budapesta", a spus Şerban, într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Ea precizează că s-a implicat activ în proiectul de promovare a pieţei la statutul de piaţă emergentă. 

Printre proiectele pe care le-a coordonat şi care continuă se numără "Cel mai mare Forum al Investitorilor Individuali – martie 2017", "Lansarea InvestingRomania.com, un portal unic în regiune care adună informaţii despre companiile listate din mai multe surse, cu peste 50 mii de vizitatori unici în 3 luni de la lansare", "Lansarea primei aplicaţii pentru investitori a unei companii listate la BVB, APPLY BVB, cu peste 1.300 de descărcări în prima lună de la lansare" şi conceptul unei Zile Naţionale a Investiţiilor, în fiecare an pe 15 mai. 

Daniela Şerban a menţionat că a lucrat pentru Bursa de Valori Bucureşti timp de 7 ani.