Concret, profesorul Philippe Juvin de la spitalul Georges Pompidou din Paris este de părere că Franța are nevoie de o nouă carantină totală pentru a combate pandemia de coronavirus. Acesta a declarat, la postul de radio RTL, că francezii trebuie să accepte această nouă carantină totală.

Emmanuel Macron a urma să anunțe o nouă carantină

Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să se adreseze naţiunii miercuri seara, printr-un discurs televizat. Guvernul său are în vedere reintroducerea carantinei generale începând de la miezul nopţii, însă cu prevederi ceva mai flexibile decât cea din primăvară, a dezvăluit televiziunea de ştiri BFM TV.

Spre deosebire de măsurile impuse timp de două luni începând de la jumătatea lui martie, şcolile ar putea rămâne deschise. Pe de altă parte, interdicţiile de deplasare pentru populaţie ar putea fi mai stricte.

Deja, în marile oraşe din Franţa, inclusiv la Paris, circulaţia între orele 21 şi 6 este interzisă de două săptămâni, însă epidemia continuă să se intensifice. Conform datelor oficiale, marţi s-au raportat 523 de decese şi 33.417 cazuri noi într-un interval de 24 de ore.

Până acum, în Franţa s-au confirmat 1.198.695 de cazuri de COVID-19, din care 35.541 mortale.

Situația este tragică

Președintele francez Emmanuel Macron organizează marți un Consiliu al Apărării pentru a pregăti o înăsprire a restricțiilor, care ar putea duce la o anumită formă de carantină în fața amenințării cu aglomerarea spitalelor în următoarele săptămâni. Șeful serviciului de boli infecțioase de la spitalul Tenon din Paris, Gilles Pialoux, este unul dintre numeroșii medici care, în ultimele zile, s-a pronunțat pentru revenirea la carantină, în fața a ceea ce previzionează.

„Trebuie să închidem iar țara și să lăsăm economia deoparte, pentru că asta se poate recupera. Dacă o reanimare eșuează, asta nu se mai recuperează”, a spus Pialoux într-un interviu acordat canalului BFMTV, subliniind „brutalitatea” acestui al doilea val care este „mai precoce, mai grav și mai puternic” decât se anticipase.

În ultimele șapte zile, 13.066 de persoane au fost internate în spitalele franceze pentru coronavirus și, conform cifrelor publicate luni de agenția de sănătate publică, în prezent sunt internate 17.784, dintre care 2.770 au decedat. Asta înseamnă că sunt de șapte ori mai mulți internați pentru Covid-19 acum decât atunci când Franța a început carantina, pe 17 martie, și de patru ori mai multe decese.