„Apreciem continuarea colaborării cu Groupama Asigurări prin cel de-al şaselea proiect dezvoltat împreună, de această dată cu privire la modalitaţile de prevenire a furturilor din locuinţe. De multe ori, riscurile pot fi minimizate prin acţiuni uzuale, precum cele de verificare a securităţii locuinţei atunci când plecăm în concediu. Dorim, astfel, să atragem atenţia asupra unor paşi simpli ce sunt la îndemâna fiecăruia dintre noi şi care ne pot ajuta să evităm situații neplăcute”, a declarat comisar de poliţie Carmen Şerbănescu, Director al Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii – IGPR.

Conform datelor Inspectoratului General al Poliţiei Române, în anul 2016 numărul furturilor din locuinţe a scăzut cu aproximativ 11%, spre deosebire de anul 2015, 10% dintre acestea înregistrându-se ca urmare a împrietenirii cu proprietarii, iar escaladarea şi pătrunderea pe ferestrele lăsate deschise reprezentând un mod de operare întâlnit frecvent.

„Pentru Groupama Asigurări, prevenirea riscurilor  continuă să reprezinte o direcție strategică de dezvoltare în zona de responsabilitate socială, decurgând în mod firesc din misiunea noastră de asigurător responsabil și în linie cu valorile ce ne ghidează în activitatea de zi cu zi. În acest sens, desfăşurăm anual împreună cu  Inspectoratul General al Poliţiei Române, partenerul nostru de tradiție, campanii de informare privind riscurile legate de furturi. Campania din acest an intitulată „Hoţii sunt creativi, Fii preventiv!”, îşi propune să crească gradul de conştientizare a publicului larg în contextul vulnerabilităţilor ce pot duce la furturi din locuinţe, printr-o serie de poveşti autentice”, a declarat Georgiana Miron, Director Marketing şi Comunicare, Groupama Asigurări, care a menţionat că 60% dintre furturi sunt realizate prin efracţie în timp ce 40% prin creativitate.

Într-un sondaj de opinie realizat de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii se evidenţiază faptul că prevenirea furturilor din locuinţe reprezintă un subiect de interes pentru populaţie, aproximativ 70% dintre cei intervievaţi dorind să primească recomandări sau alte informaţii în ceea ce priveşte metodele prin care hoţii pătrund în casă.

„Majoritatea furturilor sunt executate în mediul urban, în zone în care se află cât mai multe blocuri”, a transmis Sorin Stănică, Subcomisar de poliţie, Inspectoratul General al Poliţiei Române.