Unul dintre produsele neobişnuite la un astfel de salon este şi un mic kit care include o seringă sterilă şi mănuşi de chirug. Un minut mai târziu şi fără durere, potrivit fabricantului, sub pielea unui deget vă va fi introdus un microcip care vă va permite să deschideţi maşina, să intraţi în sala de gimnastică şi să protejaţi datele sensibile. Digiwell poate fi achiziţionat la preţuri pornind de la 75 de euro.

O altă invenţie inedită este o mică cutie care se conectează la zgarda câinelui, dar este destinată în special stăpânului. Aplicaţia monitorizează parametrii vitali şi mişcările animalului şi îi dau stăpânului sfaturi de dresaj. Datorită localizării prin GPS, această invenţie înseamnă şi sfârşitul anunţurilor pe hârtie atunci când dispare câinele. Aparatul Jagger&Lewis poate fi cumpărat la preţuri începând de la 99 de euro. 
Americanii de la Smart Nora au vândut 25.000 de exemplare din acest mic aparat care arată ca o piatră, conectată la un mic calculator. Dispozitivul este plasat sub pernă, iar apoi, datorită informaţiilor captate de senzori, el vibrează şi deplasează delicat perna imediat ce utilizatorul începe să sforăie prea tare. Această schimbare a axei gâtului şi căilor nazale promite să limiteze sforăiturile cele mai puternice. Micul aparat Smart Nora poate fi cumpărat la preţuri începând de la 250 de euro. Tinerii francezi de la Eugene au prezentat la IFA un mic dispozitiv care ajută la sortarea deşeurilor. Aşezat pe pubelă, scannerul citeşte codul de bare al ambalajului şi apoi indică unde trebuie aruncat (sticlă, plastic, hârtie). Obiectul se doreşte a fi unul care-i stimulează pe utilizatori. Cu cât scanăm mai mult, cu cât sortăm mai mult deşeurile, adunăm puncte-cadou pentru cumpărături online. Preţul de plecare al produsului este de 79 de euro. 

Visul de a construi dinozaurul multicolor al visurilor noastre şi de a-l face să se deplaseze sau să întoarcă capul poate deveni în curând realitate datorită unei alte inovaţii. Sony pune la punct un joc pentru pasionaţii de toate vârstele, care permite scrierea de coduri, programarea şi acţionarea de pe tabletă a unor cuburi conectate legate la un mic monitor. Produsul este încă în fază de prototip. Deja ne putem tonifia abdomenul, aşa că de ce nu şi bărbia? Rio Toner promite ca timp de 60 de secunde pe zi să stimuleze muşchii gâtului şi ai bărbiei prin intermediul unor mici impulsuri electrice despre care susţine că nu provoacă durere. Preţul dispozitivului este de cel puţin 75 de euro.

O altă inovaţie prezentată la IFA 2017 este Airselfie, o cameră de înaltă definiţie montată într-o dronă minusculă, care încape în palma mâinii şi care se află în carcasa telefonului. Airselfie poate face fotografii până la 20 de metri înălţime şi este controlat de pe mobil. Pare a fi sfârşitul mult aşteptat al băţului pentru selfie, comentează AFP. Preţul de vânzare al Airselfie începe de la 249 de euro. 
Specialistul în electrocasnice Miele a pus la punct primul său "cuptor inteligent", care detectează natura şi textura alimentelor şi adaptează modul de gătire apelând la o colecţie de reţete şi algoritmi. Servim pulpă de miel pe un pat de sparanghel şi cartofi? Mielul va fi fraged, sparanghelul crocant, iar cartofii se vor topi în gură, fără ca măcar să deschidem uşa cuptorului. Miele Dialog Oven va fi comercializat din 2018.Agerpres