Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a transmis, luni, într-o postare pe Facebook, că a avut o discuţie cu Elisa Ferreira, comisarul european pentru Coeziune şi Reforme. Ministrul spune că i-a transmis că va avea discuţii lunar cu autorităţile de management şi că va urmări să implementeze o serie de măsuri astfel încât să evităm riscul de dezangajare a unor fonduri la finalul anului.

Anunțul ministrului Cristian Ghinea privind fondurile europene

”O discuţie de lucru astăzi cu Elisa Ferreira, Comisarul european pentru Coeziune şi Reforme, despre cum stăm şi ce va urma pe mai multe capitole din domeniul finanţărilor UE. Legat de fondurile structurale din perioada actuală, am explicat că voi avea discuţii lunar cu autorităţile de management şi voi urmări să implementeze o serie de măsuri astfel încât să evităm riscul de dezangajare a unor fonduri la finalul anului, măsuri precum: lansare accelerată a proiectelor pentru sumele disponibile sau pentru noile facilităţi, de exemplu ReactEU şi grupuri de lucru dedicate pentru simplificarea procedurilor birocratice şi pentru a soluţiona eventuale blocaje”, a scris, luni seară, pe Facebook, Cristian Ghinea.

Pe ce se bazează ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

Ministrul a anunţat că se bazează pe sprijinul Comisiei pentru aprobarea proiectelor majore care sunt în pregătire sau au fost deja transmise la Bruxelles, spre exemplu: proiectul de termoficare pentru Municipiul Bucureşti – 254 milioane euro; 8 proiecte pe infrastructură de apă – de 1,8 miliarde euro; 1 proiect de infrastructură rutieră, drumul expres Craiova-Piteşti – 1 miliard de euro.

”Un aspect pe care ne concentrăm în această perioadă este şi încadrarea unor iniţiative pentru a fi finanţate din fondurile de coeziune sau din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. Există câteva probleme ale României, mai ales în zona socială, care au fost semnalate în cadrul recomandărilor de ţară şi analizăm cum putem folosi cel mai bine fondurile de Redresare şi Rezilienţă pentru a rezolva aceste probleme”,a mai scris Ghinea.