Cremele care te imbraca pe malul marii
Care este insa diferenta dintre un produs de calitate si unul piratat, este preferabil de stiut inainte de a ajunge la plaja. De altfel, de riscul asumat in cazul neprotejarii corespunzatoare pe toata durata timpului de bronzare vorbesc si ultimele studii facute de societatile de dermatologie, potrivit carora 80 % din cancerele de piele se datoreaza radiatiilor solare. Problema se modifica vizibil in cazul in care se folosesc produse de calitate adaptate fiecarui tip de piele. Un bronz durabil i
Care este insa diferenta dintre un produs de calitate si unul piratat, este preferabil de stiut inainte de a ajunge la plaja. De altfel, de riscul asumat in cazul neprotejarii corespunzatoare pe toata durata timpului de bronzare vorbesc si ultimele studii facute de societatile de dermatologie, potrivit carora 80 % din cancerele de piele se datoreaza radiatiilor solare. Problema se modifica vizibil in cazul in care se folosesc produse de calitate adaptate fiecarui tip de piele. Un bronz durabil inseamna, in aceeasi masura, si folosirea cremelor dupa plaja care pastreaza mai mult culoarea pielii prin hidratare si emoliere. Vitaminele A, E si F ofera o protectie suplimentara iar extractele naturale de aloe vera, castan si galbenele calmeaza arsurile solare. Alaturi apar extractele din unt de cacao si Bisabololul, toate avand aproximativ acelasi efect de hidratare si hranire cu o usoara diferentiere de pret asupra buzunarului.
Factor 2 sau 5, aceeasi Marie, cu alta palarie
Pe piata cosmeticelor de protectie solara concurenta din ce in ce mai acerba provine, in principal, din doua planuri. Pe de o parte, se situeaza producatorii romani care se adreseaza, in special, segmentului de consumatori cu venituri medii dar nu numai, iar pe de alta parte, produsele straine la care in proportie de 70% se platesc numele firmei si ambalajul.
De cele mai multe ori, strategia de marketing promovata de o anumita firma poate arunca cumparatorul intr-o relativa dilema. Intrebarea care apare este daca exista vreo diferenta vizibila intre a te bronza cu un factor de protectie 2,3,4 sau 5. Raspunsul se regaseste doar in politica de vanzari a firmei, cu bataie lunga in captarea pietei, specialistii in dermatologie nesemnaland nici o diferenta. Aceasta devine insa evidenta daca este vorba de o crema cu factor 2 comparata cu una cu protectie 16. Cu cat indicele de protectie este mai mare, cu atat pielea este mai protejata. La cele mai multe firme pretul produsului creste direct proportional cu marimea factorului de protectie.
In conditiile in care pe acest segment se castiga consistent in perioada sezonului estival, nu este de mirare ca piratii au acostat direct la tarabele de pe malul marii. Firmele fantoma care vin cu lotiuni piaratate profita din plin de naivitatea cumparatorului Cele mai multe produse din aceasta categorie fermenteaza dupa doua-trei luni in legea formulei lor chimice, conceputa, cel mai probabil, intr-un subsol cu igrasie. De aceea, in alegerea unui produs este bine sa se tina seama de anumite detalii spre care privirea OPC-ului pare sa ajunga cu intarziere. Pe eticheta trebuie sa se regaseasca numele, adresa si telefonul producatorului, data expirarii si numarul lotului din care face parte. In ceea ce priveste textura unei creme de plaja, aceasta trebuie sa fie omogena, fara miros ranced sau acru.
Pentru o firma cu o strategie de vanzari bine organizata, bazata pe promovarea in forta a produsului chiar pe litoral, cifra de afaceri pe cele trei luni de vara poate fi dublata cu succes. „Anul acesta am vandut deja 10% din ceea ce planificasem pentru tot sezonul, iar volumul vanzarilor pe vara trecuta s-a ridicat la cinci miliarde de lei. Tot de anul trecut am obtinut si certificarea ISO 9001. In urmatoarele luni vom organiza actiuni de sampling pe litoral, existand si o colaborare cu Radio Contact”, afirma Elena Cremenescu, director executiv la firma Elmiplant.
” Un pic mai bine pentru pielea dumneavoastra?”, pare sa sune sloganul cu care ne imbie la unison firmele care produc sau distribuie cosmetice pentru plaja. Ramane la latitudinea cumparatorului sa-si aleaga produsul potrivit, la cel mai bun pret.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




