Consiliul Concurentei analizeaza operatiunea de concentrare economica realizata de catre DHL International România S.R.L. prin dobandirea controlului unic asupra S.C. Cargus International S.R.L.

DHL International România S.R.L., care face parte din grupul controlat de către DEUTSCHE POST AG, va realiza aceasta operatiune  prin intermediul vehicolului sau S.C. CARGUS EXPRES CURIER S.R.L.

Părtile implicate in operatiunea notificata, DHL International România S.R.L. si S.C. Cargus International S.R.L., sunt prezente pe piata serviciilor postale.

In conformitate cu prevederile Legii concurentei nr.21/1996, republicata, dobandirea controlului asupra Cargus este o concentrare economica ce indeplineste pragurile valorice prevazute de lege. In consecinta, aceasta operatiune este supusa controlului, fiind notificata Consiliului Concurentei.

Potrivit Legii concurentei nr. 21/1996, republicata, sunt supuse controlului si trebuie notificate Consiliului Concurentei, pentru analiza compatibilitatii lor cu un mediu concurential normal, operatiunile de concentrare economica ce depasesc pragurile valorice prevazute in acest act normativ. Acestea sunt indeplinite daca cifra de afaceri cumulata a agentilor economici implicati intr-o operatiune de concentrare economica depaseste echivalentul in lei a 10.000.000 euro si exista cel putin doi agenti economici implicati in operatiune care sa realizeze pe teritoriul Romaniei, fiecare in parte, o cifra de afaceri mai mare decat echivalentul in lei a 4.000.000 euro.

Autoritatea de concurenta va evalua concentrare economica din punct de vedere al compatibilitatii aceasteia cu un mediu concurential normal, in conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice.

Consiliul Concurentei este interesat în obtinerea observatiilor si punctelor de vedere de la agentii economici terti (inclusiv concurenti si clienti ai părtilor implicate), în legatura cu aceasta concentrare economica.

Observatiile si punctele de vedere pot fi transmise pana la data de 20 iunie a.c. prin fax la nr.021 405.45.12, prin e-mail la adresa servicii@consiliulconcurentei.ro sau prin posta la urmatoarea adresa: Consiliul Concurentei, Piata Presei Libere nr.1, corp D1, sector 1, Bucuresti, cod postal 013701, Oficiul Postal nr.33.

Data: 29 mai 2008

Sursa: Consiliul Concurentei