În timp ce în Calabria se celebrează funeraliile băiatului de 12 ani ucis la Sellia marina de un SUV condus de un român fără permis de conducere, în regiunea Puglia izbucneşte scandalul politic în jurul declaraţiilor făcute de consilierul local din localitatea Andrano, Graziano Paolo Accogli, care a stigmatizat România, numind-o "bestia neagră a Europei".
Un comentariu postat pe Facebook, care a stârnit furia numeroşilor români rezidenţi în Italia şi reuniţi în grupuri şi asociaţii, dar şi a consilierului regional pentru Cetăţenie socială, Guglielmo Minervini, potrivit căruia şi de această dată "în loc să se identifice responsabilităţile precise, se preferă comod să se găsească explicaţii în categoriile generale".

Foarte dure au fost cuvintele lui Accogli, care mai întâi a scris pe reţeaua de socializare: "să închidem porţile şi să îi expediem pe toţi acasă", după care a adăugat: "Nu înţeleg de ce s-au minunat atât de părerea mea, o opinie răspândită în Italia. Conceptul meu se referea la evenimentul criminal şi la numeroşii delincvenţi (vorbesc statisticile) adesea provenienţi din România şi care ocupă zilnic primele pagini ale ziarelor".
Replica seacă a lui Minervini: "Burta intoleranţei este întotdeauna gravidă şi se alimentează cu prostie". "Aşa am inventat etichetele imigranţilor, extra-comunitarilor, romilor – a adăugat consilierul -, uitând că înăuntrul acestor etichete există poveşti, persoane, lumi, vieţi, pentru că inteligenţa înseamnă să ştii să faci diferenţa între responsabilităţile fiecăruia şi potenţialul enorm. Rectificarea lui Accogli a înrăutăţit situaţia.

Statisticile spun, de exemplu, că bărbaţii italieni sunt principalii responsabili de violenţele în familie şi nimeni nu visează să afirme că bărbaţii sunt toţi criminali. Pentru a accepta realitatea, este nevoie de gândire, care este incompatibilă cu prostia şi banalitatea. Eu sunt destul de neliniştit când un administrator public este atât de profund convins de aceste păreri. Restul să pătimească conştiinţa sa".
Numeroase au fost şi reacţiile din partea diferitelor comunităţi româneşti din Italia. Pe site-ul www.rumeniinitalia.it, unde de câteva zile se discută despre tragedia de la Catanzaro, de exemplu, este precizat: "comunitatea românească nu se identifică cu bărbatul băut şi fără permis care a omorât un copil de 12 ani şi condamnă dur delincvenţa, de orice natură ar fi ea", în timp ce se anunţă un proces împotriva lui Accogli. Zilele trecute, şi Klodiana Cuka, preşedintele Integra Onlus, a criticat dur cuvintele consilierului local, considerând atacul său drept "dezgustător, xenofob şi nelalocul lui pentru cei ca noi, care trăim într-o zonă de periferie şi pământ de găzduire".
RADOR


Te-ar putea interesa și: