Tensiuni mari în coaliția de guvernare

Tensiunile cresc în coaliție și din ce în ce mai mulți liberali cer ca partidul să iasă de la guvernare. Totul se întâmplă, spun ei, din cauza măsurilor fiscale pe care social-democrații vor să le aducă.

Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune că eventuala creștere a fiscalității va lovi electoratul liberalilor.

„Guvernul PNL – PSD sau PSD – PNL. Oricum le-ai ordona, Guvernul este bipartid! Guvernarea trebuie să se abțină de la măsuri care lovesc direct în electoratul unuia sau altuia dintre partide.

Creșterea fiscalității lovește direct în electoratul PNL. Și condamnă România la o criză profundă și recesiune. Susținerea economiei reale presupune susținerea mediului de afaceri și nicidecum fiscalitatea crescută”, spune el.

Liberalii trebuie să iasă de la guvernare dacă nu se ține cont de ei

Tot pe Facebook, el spune că PNL trebuie să iasă de la guvernare dacă vocile liberalilor nu sunt ascultate. Totuși, el adaugă că încă nu s-a vorbit în PNL despre o eventuală ieșire din coaliție.

„Asta echivalează practic cu scoaterea PNL de la guvernare! PNL trebuie să iasă de la guvernare în măsura în care guvernarea nu ține cont de prioritățile liberale și mărește fiscalitatea.

Nu, nu am discutat în partid asta. Este ceea ce gândesc și ce aș face eu, dar partidul gândește cu mintea altora. Sau ieșim de la guvernare sau ne ducem în cap”, spune Alin Tișe.

Alți liberali și-au spus oful pe Facebook

Alin Tișe nu este singurul care a comentat recentele tensiuni din coaliție. Cu o zi în urmă, Cosmin Tabără, viceprimarul din Timișoara, spunea că PNL trebuie să susțină măsurile liberale.

„Să fie clar: PNL trebuie să susțină măsuri liberale și nu împotriva principiilor liberale! Să nu uite că el reprezintă un electorat care l-a mandatat cu un scop în Parlamentul României, nu doar să facă figurație sau să fie „brelocul” cuiva, în speță al PSD.

Dacă nu este tratat cu respect, ca un partener, dacă ideile și principiile liberale nu există în coaliție, care este sensul rămânerii acolo? Putem să ne dăm la o parte, să-i lăsăm să guverneze cum vor dacă nu țin cont de nimeni și nimic, iar cei care cred cu tărie „doar” în politica lor să rămână cu ei!”, continuă el.

Nu în ultimul rând, acesta a mai spus că PNL riscă să iasă de pe scena politică dacă nu face nimic. Totuși, a menționat că această opinie este a lui și nu reprezintă punctul de vedere al PNL Timișoara.

„Dacă lucrurile continuă în acest ritm, iar PNL nu face nimic, riscă să iasă de pe scena politică!Principiile sunt mai importante decât câteva luni de guvernare. Nu se mai poate ca tot ce se întâmplă anti-economie să fie decontat de noi, PNL.Repet, este nevoie de reformă, dar una reală. Nu făcută în pripă, peste noapte, prin O.G.”, a mai spus el.

În cursul zilei de miercuri, 9 august, și vicepreședintele PNL, Florin Roman, a avut o părere cu privire la ceea ce se întâmplă acum pe scena politică și spune că liberalii nu vor sta la guvernare dacă nu sunt ascultați.