Cluj: Un tren a deraiat la ieşirea din gara Dej

Cluj: Un tren a deraiat la ieşirea din gara Dej
Publicat de Valentin Vioreanu la 25 septembrie 2017, 07:56

Trenul InterRegio Iaşi – Timişoara a deraiat, duminică noaptea, la trecerea peste macazele de ieşire din staţia Dej Călători, în jurul orei 23,15.

Potrivit unui comunicat de presă al CFR Călători, pasagerii şi personalul feroviar nu au fost răniţi.

Călătorii au fost preluaţi de un alt tren care a circulat pe celălalt fir de cale ferată, după verificarea gabaritului şi avizul de liberă trecere al colegilor CFR Infrastructura, precizează sursa citată.

‘Echipe de intervenţie s-au deplasat la faţa locului pentru repunerea vagoanelor pe şine şi pentru reluarea circulaţiei în condiţii de siguranţă. Conducerea Sucursalei Regionale Cluj se află, de asemenea, la locul evenimentului şi cercetează circumstanţele în care a avut loc deraierea’, se arată în comunicatul postat pe site-ul instituţiei.

Măsurile operative au avut ca principal scop reluarea circulaţiei trenurilor în condiţii de siguranţă.

Conform sursei citate, pasagerii care aveau bilete sau abonamente şi care au decis să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor, conform Regulamentului de transport pe calea ferată, în vigoare.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.