La Washington D.C. are loc miercuri ceremonia de învestire a celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Evenimentul din centrul capitalei federale americane se desfăşoară în condiţii deosebite: măsuri speciale de securitate ca urmare a violenţelor recente de la Capitoliu şi participare restrânsă a publicului larg din cauza crizei sanitare.

Joe Biden a asistat la o slujbă miercuri dimineață

Preşedintele ales al SUA Joe Biden a asistat miercuri dimineaţă la o slujbă la catedrala St Matthew din Washington, însoţit de liderii democraţi şi republicani din Congres, un gest simbol al reconcilierii cu trei ore înainte de începerea mandatului său, relatează AFP.

Viitorul al 46-lea preşedinte al SUA a fost însoţit de soţia sa Jill Biden, democraţii Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, şi Chuck Schumer, liderul minorităţii din Senat, precum şi de liderii republicani din camera superioară, Mitch McConnell, şi cea inferioară Kevin McCarthy.

Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, va depune jurământul înainte de prânz (17.00 GMT) în faţa Capitoliului, vizat de un asalt al susţinătorilor lui Trump în urmă cu exact două săptămâni.

Trump pus sub acuzare pentru a doua oară

De atunci, Donald Trump a fost pus sub acuzare în Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, pentru a doua oară în mandatul său de patru ani. Un al doilea “impeachment” istoric, notează France Presse. Procesul său urmează să fie acum organizat în Senat, dar data nu a fost încă fixată.

Multă vreme aliaţi fideli ai miliardarului, Kevin McCarthy şi Mitch McConnell au avut, după asaltul asupra Capitoliului, cuvinte dure pentru Donald Trump.

McCarthy a estimat că preşedintele republican poartă o “responsabilitate” în violenţe, pentru că “ar fi trebuit să denunţe imediat mulţimea văzând ce se petrecea”. El a votat însă împotriva punerii sub acuzare a lui Trump.

Nu este exclus ca Donald Trump să fie găsit vinovat

În schimb, McConnell a anunţat, într-o ruptură clară faţă de fostul său aliat, că nu exclude ca Trump să fie găsit vinovat în cadrul procesului din Senat.

“Mulţimea a fost îmbătată de minciuni. A fost incitată de preşedinte şi de alte persoane puternice”, a declarat el marţi, în cadrul unui discurs din Senat.

Între timp, Donald Trump şi soţia sa Melania au plecat spre reşedinţa lor din Florida, la bordul Air Force One, după ce fostul preşedinte a susţinut un ultim discurs la baza aeriană Andrews.