Au existat două cazuri de infectare cu subvarianta BA.2.75, denumită „Centaurus”, detectate în SUA, primul caz fiind descoperit pe 14 iunie, a declarat un purtător de cuvânt al CDC, potrivit Fortune.

CDC nu raportează public apariția unor variante emergente până când acestea nu reprezintă 1% din cazuri. Astfel, cazurile actuale de infectare cu BA.2.75 sunt raportate pe instrumentul de urmărire a datelor CDC, fiind încă mai puține decât infectările cu BA.2, care au ajuns la 3% în SUA, săptămâna trecută.

Subvarianta ”Centaurus” a crescut deja în India, fiind la concurență cu subvarianta BA.5

Subvarianta ”Centaurus” a crescut deja în India, fiind la concurență cu subvarianta BA.5 Omicron care mătură globul.

Oficialii OMS au declarat că urmăresc subvarianta ”Centaurus” și au lansat câteva informații despre aceasta pe Twitter.

Are 15 mutaţii specifice, dintre care 8 la nivelul proteinei Spike

Potrivit experților, subvarianta ar avea 15 mutaţii specifice, dintre care 8 la nivelul proteinei Spike – cea care ajută virusul să pătrundă în celule.

Prin comparaţie, BA.5 are doar 3 astfel de mutaţii specifice. În plus, BA.2.75 are două mutaţii-cheie care i-ar da o mai mare capacitate de a ocoli anticorpii obţinuţi în urma infecţiei sau în urma vaccinării cu actuala generaţie de seruri.

De cinci ori mai infecţioasă decât BA.5

Din datele furnizate de experții din India se pare că noua subvariantă este de cinci ori mai infecţioasă decât BA.5. Astfel, s-ar putea ca foarte curând aceasta să o înlocuiască rapid ca principală responsabilă de noile infecţii.

În afară de India, subvarianta a fost detectată în Australia, Canada, Germania, Noua Zeelandă și în Regatul Unit, potrivit Centrului de Cercetare și Politică a Bolilor Infecțioase al Universității din Minnesota

Dr. Amesh Adalja, profesor la Centrul Johns Hopkins pentru Securitatea Sănătății, a declarat pentru Fortune că nu este clar dacă ”Centaurus” poate „decola cu adevărat” în fața subvariantelor BA.5 și BA.4.

Este cea mai proastă versiune a virusului pe care am văzut-o

Centaurus „se poate răspândi pentru o anumită perioadă de timp, până când va ajunge în cele din urmă BA.5. Nu se știe în acest moment dacă BA.2.75 va fi altceva decât o problemă regională care în cele din urmă va fi depășită de BA.5”, a subliniat el.

„Subvarianta Omicron BA.5 este cea mai proastă versiune a virusului pe care am văzut-o”, a scris medicul Charlie Topol.

Un studiu recent din Africa de Sud a constatat că cei care au fost anterior infectați cu Omicron, dar nu au fost vaccinați anti-coronavirus, au experimentat o scădere de aproape opt ori a anticorpilor neutralizanți atunci când au fost expuși la BA.4 și BA.5. Cei care fuseseră vaccinați și infectați anterior cu Omicron au observat o scădere de trei ori mai ușoară.