Continuă să existe suspiciuni că Gheorghe Dincă, cel care le-ar fi ucis pe Alexandra și pe Luiza, ar mai fi făcut și alte victime. La suprafață a ieșit cazul Anei Maria Chivu, o tânără dispărută în 2012, după ce a fost luată la ocazie.

Tânăra avea atunci 22 de ani, iar oamenii legii spun ca în ziua fatidică ar fi făcut autostopul. ”A dispărut în împrejurări suspecte în zona podului de pe râul Vedea, în Roşiorii de Vede. Acum s-au luat probe pentru a se determina ADN-ul printre rămăşiţele găsite în curtea suspectului”, au dezvăluit surse din anchetă, citate de Click!.

Poliţiştii au aflat de la rude faptul că Ana Maria era o fată cuminte, bisericoasă, şi sunt convinşi că a fost răpită de cineva. Probele prelevate de la familia dispărutei şi de la rămăşiţele găsite în casa ororilor vor fi comparate, iar rezultatul va apărea zilele următoare.

După ce a fost confirmat ADN-ul Alexandrei Măceşanu în probele găsite în curtea lui Gheorghe Dincă, surse din anchetă au declarat că, în acest moment, există informaţii aproape certe despre trei victime, în baza probelor analizate.

Este vorba despre Alexandra Măceşanu, iar alte fragmente de oase şi probe biologice găsite indică faptul că mai sunt două victime, două fete. Pe lângă suspiciunea legată de Maria Chivu, apare numele Alexandrei Goghez, o fată de 17 ani dispărută de acasă şi găsită moartă într-un parc din Craiova, cu câţiva ani în urmă. Fata era decapitată şi s-a dovedit că fusese jefuită şi violată.

Mai mult, surse apropiate anchetei dezvăluie că ar exista indicii potrivit cărora încă 20 de dispariţii ar putea avea legătură cu Gheorghe Dincă.

Te-ar putea interesa și: