Mulți încă mai cred că mediatizatul iaht Eclipse al lui Roman Abramovici este cea mai mare navă de acest fel din lume. Complet eronat.

Din 2013, supremația în acest domeniu este reprezentată de nava Azzam care are o lungime de 180 de metri și a fost realizată în șantierele navale Lurssen din Germania sub supravegherea lui Mubarak Saad al Ahbabi. Acesta, alături de o echipă internațională dedicată au pus bazele unui vas pentru care principalele cerințe au fost de a avea un design modern și atrăgător și a putea călătorii pe orice mare sau ocean din lume la viteze superioare și, mai ales, cu stil.

Prin urmare, cu aceste linii-directoare în minte, designul exterior a fost realizat de Nauta Yachts, iar cel interior de Christophe Leoni. Conform specialiștilor în domeniu, aceștia au creat cel mai complex și mai atractiv iaht din lume. Azzam deține în prezent mai multe recorduri. Pe lângă titlul de cel mai mare iaht din lume, acesta îl deține și pe cel pentru cea mai rapidă dezvoltare și asamblare. După doar un an de proiectare și încă trei de construcție, în aprilie 2013 Azzam a făcut primul drum.

Având costuri estimate la 533 milioane de euro, nava are motoare cu o putere totală de 94.000 CP și poate atinge viteze de 31,5 noduri (cca 58 km/h). Deși detaliile constructive sunt încă secrete este limpede că Azzam este pe cât de mare și puternic pe atât de luxos. Anul trecut s-a aflat chiar și proprietarul, fapt  ce a stârnit multă vâlvă. Acesta este șeicul Khalifa bin Zayed al-Nayan, emirul din Abu Dhabi.

 

Așa cum spuneam, vestitul Eclipse al lui Roman Abramovici este nevoit, în prezent, să se mulțumească cu poziția a doua în clasamentul celor mai mari iahturi din lume.

Acesta are „doar“ 162,5 metri și a fost construit de șantierele navale Blohm și Voss. Atât interiorul, cât și exteriorul au fost gândite de designerul Terence Disdale. Înregistrat în insulele Bermude iahtul are patru motoare diesel care pot imprima navei o viteză maximă de 25 de noduri.

În cele 18 cabine pot fi găzduite 36 de persoane, iar echipajul este format din 70 de marinari și personal de bord. Costul estimat este chiar mai mare decât cel al lui Azzam: 650 milioane de euro.

 

Locul al treilea în clasamentul celor mai mari iahturi din lume este ocupat de nava Dubai. Cu o lungime de 162 de metri acest iaht are un design exterior semnat de Andrew Winch, în timp ce interiorul a intrat în sarcina specialiștilor de la Platinum Yachts.

Nava a fost construită, ca și Eclipse, de două șantiere din Germania, Blohm și Voss. Cele patru motoare diesel din dotare îi oferă o putere de 38.500 CP și îi pot imprima o viteză maximă de 26 de noduri. Costul estimat al iahtului deținut de șeicul din Dubai, Mohammed Rashid al-Maktoum, a fost de 275 milioane de euro.

 

Al patrulea iaht din lume din punct de vedere al dimensiunilor este Al Said. Deținută de șeicul Omanului, Qaboos bin Said Al Said, nava de 155 de metri a fost construită în 2008 de Lurssen Yachts.

Designul a fost semnat de Espen Oeino și Redman Whitely Dixon, iar cele două motoare care generează împreună 21.992 CP pot imprima o viteză maximă de 25 de noduri. La borsul lui Al Said pot urca 70 de pasageri la care se adaugă un echipaj format din nu mai puțin de 154 de persoAne. Surse neoficiale susțin că prețul iahtului a fost de circa 275 milioane de euro.

 

Locul cinci în clasamentul celor mai mari iahturi este ocupat în acest an de Topaz, navă cu o lungime de 147 de metri lansată la apă de Lurssen Yachts în 2012. Iahtul care pare să fi costat nu mai puțin de 480 milioane de euro se află în proprietatea lui Mansour Bin Zayed Al Nahyan.


Alte megaiahturi care deja străbat mările și oceanele lumii sunt Prince Abdulaziz, El Horriya, Yas, Ocean Victory și Al Salamah. Cea mai „mică“ dintre acestea are 140 de metri lungime. De asemenea, în acest an au fost lansate la apă megaiahturile Tatiana (125 m), Symphony (101,5 m), Royal Romance (92,5 m) și Savannah (83,5 m). Alte câteva, printre care Nobiskrug (140 m), Ulysses (107 m) sau Project Solar (105 m) sunt anunțate pentru următoarele luni. Dovada clară că, în lumea celor cu adevărat bogați criza, sau efectele ei, nu există.

 

Dacă pentru a cumpăra imensele și modernele iahturi destinate celor cu buzunare foarte largi și foarte pline nu credem că există români care se pot înscrie pe listele de așteptare, există întotdeauna soluția mult mai ieftină a închirierii. Desigur, vorbim aici, pentru a nu fi complet în afara logicii, de nave mult mai mici, dar perfecte pentru o scurtă croazieră pe Marea Neagră. Litoralul românesc oferă astfel de ocazii însă nici măcar acestea nu sunt pentru oricine. Pentru documentare este suficientă o vizită într-unul dintre porturile de iahturi Mangalia, Limanu, Venus, Eforie Sud sau Tomis. Astfel, compania Arcturus Yachts, firmă din Limanu specializată în agrement maritim vă poate pune la dispoziție una dintre cele două ambarcațiuni, Capella și Gemma, prima cu o lungime de 13,4 metri și a doua de 9,3 metri. Pentru Gemma, prețul unei călătorii de 3 -5 ore este de 185 de euro, iar pentru 5-10 ore de circa 300 de euro. O croazieră de două zile costă 500 de euro, iar una de trei zile 700 de euro. Cei care preferă nava mai mare, Capella, trebuie să scoată din buzunar, pentru aceleași croaziere între 300 de euro și 1.200 de euro. O altă posibilitate de a privi litoralul românesc de la bordul unui iaht vă așteaptă în portul Tomis din Constanța.

Velierul Ondine poate găzdui cel mult șapte persoane care, pentru un traseu de cinci ore, trebuie să plătească circa 500 de lei. Pentru cei mai pretențioși, în același port se află velierul Adornate. Acesta are 10 cabine și poate parcurge distanțe mult mai lungi în croaziere de câteva zile. Costurile se ridică însă la 2.500 de euro pentru patru ore, 4.000 de euro, pentru zece ore și 7.500 de euro pentru 24 de ore. Mult mai restrânse decât în alte țări care au litoral, afacerile cu închirieri de bărci cu motor sau vele, înfloresc și în România. În afara exemplelor de mai sus, există zeci de soluții pentru a naviga pe Marea Neagră. Din nefericire, sunt încă puțini cei care apelează la serviciile companiilor specializate. Pe de o parte, din cauza costurilor destul de mari, iar pe de alta, din cauza lipsei promovării acestor posibilități. În plus, lipsa de experiență în domeniul navigației îi face pe mulți să se teamă. Și, dacă tot vorbim de navigație, există în România chiar și posibilitatea absolvirii unor cursuri private destinate celor care doresc să știe cum pot „struni“ o barcă. Aceste cursuri costă între 100 de euro și 400 de euro și durează maximum 3 zile. Desigur, apoi sunt indicate multe alte zile de practică.