Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Cel mai frumos sat din România. În 300 de ani nu a existat decât un singur divorţ

Autor: | | 0 Comentarii | 372 Vizualizari

Există un sat în Transilvania care a fost înscris în patrimoniul Unesco și de care mulți români nu au auzit, dar care este vizitat de tot mai mulți străini.

Britanicii de la BBC au realizat un reportaz în satul, Biertan din judeţul Sibiu, considera unul dintre cele mai frumoase dina ţară. "Pitorescul Biertan, una dintre cele şapte aşezări germane de saşi, care este inclusă în patrimoniul mondial Unesco, a îngheţat în timp. Căruţele trase de cai fac parte din viaţa cotidiană, iar localnicii se adună să-şi vândă mărfurile în piaţa pietruită din sat. În inima satului este o biserică fortificată de secol XV înconjurată de dealuri", apreciază BBC. 

În bastionul estic al bisericii, de-a lungul unuia dintre zidurile fortificate, există o construcţie mică cu o cameră cât o cămară, "carcera".Timp de 300 de ani, soţii care nu se mai înţelegeau erau aduşi aici, închişi până la şase săptămâni de către preotul local, în speranţa că îşi vor rezolva problemele şi vor evita, astfel, divorţul. Poate părea un coşmar, dar documentele arată că această formă de consiliere, "închisoarea maritală", era mai degrabă eficientă, scriu jurnaliştii britanici. "Graţie acestei construcţii binecuvântate, în cei 300 de ani de când Biertan a avut preot a existat un singur divorţ", a spus Ulf Ziegler, actualul preot din sat. Astăzi, mica şi întunecata "carceră" este un muzeu cu manechine. Camera are plafonul jos şi ziduri groase şi a fost amenajată cu o masă, un scaun, un cufăr şi un pat tradiţional sas, destul de mic încât pare al unui copil. În încercarea cuplurilor de a-şi salva căsniciile în acest spaţiu îngust, totul trebuia împărţit, de la o singură pernă şi o singură pătură la un singur loc la masă.  

Religia luterană din Transilvania saşilor a stat la baza mai multor aspecte ale vieţii, şi chiar dacă divorţul era permis în anumite circumstanţe - precum adulterul - era de preferat ca soţii să încerce să-şi salveze căsnicia. Aşa că un cuplu care dorea să divorţeze mergea de bunăvoie la preot care-i trimitea la "închisoarea maritală" pentru a vedea dacă neînţelegerile lor ar putea fi soluţionate înainte de a se despărţi. 

"Închisoarea era un instrument de a ţine societate într-o ordine veche creştinească", a explicat Ziegler, precizând că astfel erau protejate femeile şi copiii, care depindeau de menţinerea familiei unită pentru a supravieţui. Dacă însă avea loc un divorţ, soţul trebuia să plătească fostei soţii jumătate din averea sa, dar dacă se recăsătorea şi divorţa din nou, a doua soţie nu avea dreptul la nimic. 

 

În secolul al XII-lea, coloniştii saşi - originari din zone care astăzi sunt Franţa, Belgia, Luxemburg şi Germania - au fost invitaţi de regele Geza al II-lea al Ungariei să se stabilească în zona Transilvaniei şi să o apere de invadatorii tătari şi otomani, dar să şi dezvolte zona din punct de vedere economic. Transilvania saşilor a fost a meşteşugarilor harnici; Biertan a devenit o piaţă importantă cu o populaţie de 5.000 de persoane la 1510. În reportajul jurnaliştilor de la BBC, străzile din Biertan sunt descrise la apus, cu biserica cu cele nouă turnuri drept "loc al siguranţei şi venerării". "Mergând de-a lungul străzilor din Biertan în timp ce soarele începe să se rostogolească în spatele dealurilor, câţiva localnici îşi beau berea afară, iar un fermier îşi poartă coşul cu fân prin sat. Impunătoarea biserică, cu cele nouă turnuri fortificate este iluminată şi avea un scop evident: era punctul central pentru coloniştii saşi - un loc sigur şi venerat". 

Pagina 1 din 2
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.