Cea mai mare economie a Europei îşi revine

Cea mai mare economie a Europei îşi revine
Publicat de CAPITAL la 9 august 2010, 12:19

Exporturile Germaniei, cea mai mare economie a Europei, vor creşte cu 11% în acest an şi cu 8% în 2011, apropiindu-se de nivelul record din 2008, potrivit camerelor germane de Industrie şi Comerţ, citate de Reuters.
„Exporturile germane beneficiază de dezvoltarea pozitivă de pe pieţele mondiale, în special de evoluţiile pieţelor emergente”, au indicat camerele de Industrie şi Comerţ.
Biroul Federal de Statistică a anunţat că exporturile au înregistrat în iunie o creştere ma

Exporturile Germaniei, cea mai mare economie a Europei, vor creşte cu 11% în acest an şi cu 8% în 2011, apropiindu-se de nivelul record din 2008, potrivit camerelor germane de Industrie şi Comerţ, citate de Reuters.

„Exporturile germane beneficiază de dezvoltarea pozitivă de pe pieţele mondiale, în special de evoluţiile pieţelor emergente”, au indicat camerele de Industrie şi Comerţ.

Biroul Federal de Statistică a anunţat că exporturile au înregistrat în iunie o creştere mai mare decât s-a anticipat, de 3,8%, ceea ce a dus la lărgirea surplusului comercial.

Germania a ieşit în al doilea trimestru al anului trecut din cea mai severă recesiune de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

SURSA: Mediafax

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.