Acţiunile Romgaz (SNG), cel mai mare producător de gaze din România controlat de stat, au urcat azi, pe 29 mai 2025, la un maxim istoric după o apreciere de 2,9%, ceea ce a dus indicele principal BET la cel mai ridicat nivel din 4 septembrie 2024 încoace.
Astfel, Romgaz a închis şedinţa de joi la 6,42 lei pe acţiune, echivalentul unei capitalizări de 24,7 mld. lei. De la începutul anului acţiunile companiei de stat au plus 25%.
Creşterea acţiunilor Romgaz şi ale altor blue chip-uri precum Transgaz, BRD sau Digi au reuşit să compenseze scăderile înregistrate de Banca Transilvania şi Petrom – cele mai mari ponderi în indicele BET – şi să ducă astfel indicele la cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni.
“Venim după o perioadă foarte tensionată între cele două tururi de scrutin şi o perioadă mai lungă de incertitudine. Dacă ne uităm la evoluţia pieţei de la începutul anului, vedem o subperformanţă destul de mare faţă de pieţele din regiune (…)
Era firesc ca, după ce lucrurile s-au clarificat, să vedem o închidere a acestui decalaj de performanţă şi o revenire a optimismului investitorilor”, spune Robert Burlan, director de investiţii la Raiffeisen Asset Management.
În T1 veniturile au urcat an de an cu 4,7% la 2,4 mld. lei şi deşi afectate de faptul că o parte semnificativă a producţiei a fost vândută la preţul plafonat de 120 lei/MWh, au reuşit să se menţină peste trimestrele anterioare datorită volumelor mai mari vândute, notează BT Capital Partners.
Pe partea de cheltuieli, cele legate de taxe (taxa pe profitul excepţional fiind cea mai mare) au crescut cu 87%. EBITDA a fost de 1,3 mld. lei (-17,2% an/an, 24,2% trim/trim), în timp ce EBIT a scăzut de la 1,13 mld. lei (-21,7% an/an, Ă28,7% trim/trim). Profitul net a scăzut cu 24% la 951 mil. lei. La aceste rezultate acţiunile SNG se tranzacţionează la un raport P/E de 8,2 ori şi unul P/S de 3 ori.
Totalul tranzacționat azi pe piaţă a fost de 103 mil. lei, din care 93 mil. lei pe acţiuni. Cele mai tranzacţionate acţiuni au fost Banca Transilvania (23 mil. lei), BRD (22,7 mil. lei), Hidroelectrica (10 mil. lei), Transelectria (10 mil. lei), Electrica (3,3 mil. lei). Romgaz a avut tranzacţii de 2 mil. lei.