VEZI adevăratul motiv pentru care nemții nu vor mărci germane
Un procent de 62,6% dintre greci se pronunţă împotriva ieşirii Greciei din zona euro, în timp ce pentru revenirea la drahmă optează 26,7% din intervievaţi, arată agenția de presă Xinhua, fără a preciza numărul persoanelor chestionate sau marja de eroare.
Știu ei ce știu. Dacă Grecia ar ieși din zona euro, noua drahmă ar avea o valoare cu 57% mai mică decât are un dolar acum față de euro, spun cei de la Nomura, care au făcut o serie de estimări privind valorile noilor monede europene, în cazul în care euro dispare.
Studiul plecat de la o bază de calcul raportată la cursul euro/dolar, care a ajuns la un nivel de 1,34 dolari pentru un euro. Astfel, conform Nomura, noua drahmă ar avea un curs de 0,57 dolari, în timp ce noua monedă a Portugaliei ar avea o valoare față de dolar cu aproape 50% mai mică decât euro.
Singura monedă care s-ar aprecia față de nivelul actual al euro ar fi marca germană, ceea ce ar însemna că exporturile Germaniei ar avea de suferit din cauza unei monede mai puternice.
Întoarcerea mărcii va face "Made in Germany"-ul prea scump iar exporturile se vor prăbuşi. Tot ceea ce Franţa şi restul Europei vor exporta în plus va reprezenta profituri pierdute pentru companiile germane.

Dezastrul revenirii grecilor la drahmă
În spaţiul public este luată în discuţie, din ce în ce mai des, posibilitatea ca Grecia să renunţe la euro şi să treacă înapoi la moneda ei naţională, drahma. Această variantă ar fi echivalentă, însă, cu un dezastru, se arată într-o analiză publicată de eKathimerini. Tasos Kalandrakis, asistent universitar la Univeristatea Rochester, catedra de ştiinţe politice şi economice, aduce mai multe argumente în acest sens.
În primul rând, modificarea cursului de schimb nu va aduce, în sine, un plus de competitivitate pe termen lung economiei elene. Timp de decenii, Grecia a fost campioană în ceea ce priveşte devalorizarea monedei cu beneficii minime. Competitivitatea este un element structural al economiilor naţionale şi, în Grecia, este nevoie de schimbări, multe dintre ele nepopulare, indiferent dacă moneda se numeşte euro sau drahma.
Noua drahmă s-ar confrunta cu un risc mult mai mare ca fondurile speculative internaţionale să profite de devalorizare decât în cazul vechii drahme. Atacurile acestora s-au înmulţit în ultimii ani raportat la dimensiunea economiei Greciei.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





