Traditionala scadere a preturilor actiunilor in perioada iulie – august are, in acest an, trei caracteristici care o fac mai usor de suportat. Prima este aceea ca in aceste luni majoritatea companiilor cotate distribuie dividendele (fie in bani gheata, fie sub forma de actiuni, fie ambele). Sumele platite actionarilor sunt mai mari decat vara trecuta; de asemenea, sunt mai multe companii care repartizeaza dividende.
In al doilea rand, scaderea preturilor este de mai mica amploare decat in alte veri. Unele titluri (Petrom, BRD, Compa) dau semne de stabilizare a pretului, cel putin pentru viitorul apropiat. Tendinta generala a cotatiilor va ramane insa de scadere, abia din toamna fiind posibila o inversare a trendului.
In fine, nu trebuie sa uitam ca scaderea preturilor se face de la niveluri foarte mari sau chiar record. Cotatiile celor cinci SIF-uri si a Petrom atinsesera valorile maxime din istoria tranzactionarii lor la bursa. De asemenea, reculul cotatiei BRD si a Bancii Transilvania a survenit dupa ce aceste titluri recuperasera foarte rapid o mare parte din scaderea (logica) de dupa data de referinta pentru AGA.
Una peste alta, nu este chiar o tragedie. Cum nici scaderea continua a dobanzilor bancare, nici incetinirea ritmului de crestere a titlurilor emise de fondurile mutuale nu sunt chiar ingrijoratoare. De altfel, va trebui sa ne obisnuim cu randamente mai scazute ale plasamentelor, indiferent de tipul lor. Aceasta nu este o consecinta a unei involutii generale a economiei, ci este urmarea fireasca a stabilizarii cursului leului, a scaderii inflatiei si a mentinerii unui ritm constant (mititel, dar constant) de crestere economica.
Singurele instrumente care ar putea aduce castiguri spectaculoase sunt actiunile si fondurile de actiuni. Majoritatea titlurilor listate la bursa (vorbim despre cele lichide) sunt subevaluate si au un potential ridicat de crestere, in cazul in care pe piata de capital revin fondurile de investitii straine.

PERFORMANtELE Fondurilor mutuale la 11.07.2002

Fond            Valoare    Crest.    Crestere    Grad     Structura activelor (%)    
            unitara    01.01-    anuali-    de risc
            11.07    11.07    zata        Disp.    Depoz.    Cert.    Act.    Alte
            (lei)    (%)    (%)                trezorerie    cot.                                         active
Oportunitati Nationale    233.427    18,38    43,66    0,13    0,07    12,82    87,11    0    0
Vanguard Protector    137.793    13,98    32,44    0,09    0,03    9,15    90,82    0    0
FCEx            332.640    14,23    33,06    0,39    1,31    6,18    90,75    0    1,76
Napoca            1.834    30,16    76,11    1,97    2,46    12,01    24    61,54    0
Fortuna Classic        1.192.560 9,01    20,35    0,31    0,18    4,92    85,73    8,27    0,89
Fortuna Gold        2.422.360 14,43    33,56    0,97    0,94    38,18    60,02    0,26    0,61
Transilvania        171.80117,26    40,76    1,89    0,22    26,11    44,6    0,91 28,16
Capital Plus        39.793    19,75    47,25    1,93    0,07    2,75    51,05    8,62 37,51
Tezaur            294.072    13,91    32,26    0,48    0,13    16,62    77,66    0    5,59
Intercapital        1.216    19,92    47,70    3,06    0,74    3,02    11,05    58,77 26,44
Stabilo            521.607    13,45    31,12    0,32    1    22,87    76,12    0    0
Plus Fidelity        123.909    14,00    32,49    0,14    0,16    13,82    86,02    0    0
Active Dinamic        103.162    9,30    21,04    1,12    0,57    26,79    71,22    1,43    0
ActiveJunior        3.454    5,86    13,01    0,09    2,26    0,00    95,59    2,15    0
Active Classic        36.124    10,42    23,72    0,11    6,35    0,00    91,99    1,65    0
Simfonia 1        135.373    13,19    30,48    0,00    0,05    0,01    99,94    0    0

SURSA: www.kmarket.ro
Fondurile de actiuni au inregistrat rezultate slabe din cauza scaderii preturilor actiunilor cotate la bursa. Valoarea titlurilor Intercapital a stagnat, iar cea a titlurilor Napoca a scazut cu 1,5%. Celelalte fonduri, care au plasamente preponderent in instrumente monetare (titluri de stat si depozite bancare), au avut performante in nota obisnuita: cresteri de 0,1 pana la 0, 52%. Pentru aceste fonduri se asteapta o incetinire a ritmului de crestere saptamanala, ca urmare a scaderii ratelor dobanzilor la depozitele bancare la termen si la certificatele de trezorerie.r
r
Investitii financiare individuale la 11.07.2002r
r
PlasamentttNivelt Dobinda efectiva dupat Curs leu/dolar r
tttmaximt1 lunat3 lunit6 lunit echivalent dupa,r
ttt(% pe an)t(%)t(%)t(%)t1 luna t3 lunit6 lunir
Depozit bancar 1 lunat25tt2,05t6,29t12,98t33.678t35.078t37.286r
Depozit bancar 3 lunit28tt2,30t6,90t14,28t33.761t35.279t37.716r
Depozit bancar 6 lunit28tt2,30t6,90t13,81t33.761t35.280t37.559r
Certficate trezorerie 3 lunit-tt-t-t-t-t-t-r
Certificate trezorerie 6 luni 25tt2,05t6,16t12,33t33.680t35.036t37.071r
r
SURSA: capitalr
r
La mijlocul saptamanii trecute, Ministerul Finantelor a lansat o emisiune de certificate de trezorerie destinata populatiei, cu scadenta la sase luni. Asa cum era de asteptat, dobanda (25% pe an) este cu doua procente mai mica decat la precedenta emisiune (de la inceputul lunii trecute).r
Scaderea dobanzilor a devenit un fenomen obisnuit, mai ales in ultimele patru luni. Randamentul titlurilor de stat a scazut cu sapte procente de la inceputul anului, in timp ce dobanzile bonificate de banci la depozitele la termen au fost micsorate cu 12 procente (de la 37% la 25% pe o luna si de la 40% la 28% pe sase luni). Chiar daca au atins cele mai scazute niveluri din ultimii 12 ani, dobanzile vor continua sa coboare. Nu atat din cauza reducerii ratei inflatiei (1,2% in iunie, 19,53% rata anualizata dupa sase luni), cat din cauza reorientarii plasamentelor bancilor catre credite acordate persoanelor fizice si juridice. Daca nimeni nu mai accepta sa ia imprumuturi cu dobanzi de 40%, este normal ca dobanzile platite de banci pentru depozitele atrase sa coboare spre 20%, la toate termenele.r
Randamentul plasamentelor monetare (depozite, certificate de depozit si titluri de stat) va continua sa scada, insa va ramane superior castigului adus de plasamentele in valuta. Euro si dolarul vor avea, cu siguranta, si zile mai bune, dar (probabil) nici guvernatorul Mugur Isarescu nu stie care si cate vor fi acelea. Initiativa unor speculatii valutare este mai mult un test de noroc decat unul de inteligenta. Ca plasamente pe termen mediu, valutele sunt cea mai proasta alegere.r
r
Portofoliu de actiuni (LEI)r
r
SocietateatNr. actiunitSuma investita tValoarea tProfitr
tt(03.01.2002)t(la 11.07.2002)t(lei)r
tttr
SIF Banat-Crisana 7558tt9.999.234t17.863.333t7.864.099r
SIF Moldovat8539tt9.999.169t16.851.716t6.852.547r
SIF Transilvaniat7072tt9.999.808t15.924.376t5.924.568r
SIF Munteniat7746tt10.000.086t15.329.334t5.329.248r
SIF Olteniat8197tt10.000.340t16.434.985t6.434.645r
BRD-SG*t864tt9.997.776t19.485.619t9.487.843r
Petromtt24938tt10.000.138t20.025.214t10.025.076r
B. Transilvaniat3226tt10.003.826t7.258.500t-2.745.326r
Azomurest6998tt10.000.142t15.045.700t5.045.558r
Compa-Sibiut6807tt9.999.483t17.716.307t7.716.824r
Totaltt100.000.000t161.935.084t61.935.082r
 Au fost adaugate actiunile distribuite gratuitr
r
Desi preturile actiunilor au scazut, valoarea portofoliului a crescut substantial dupa adaugarea dividendelor pentru anul trecut. Opt din cele zece societati aflate in portofoliu au distribuit sau distribuie in prezent dividendele. Cele doua exceptii sunt Azomures (care a reinvestit integral profitul) si Banca Transilvania (care a capitalizat profitul si urmeaza sa distribuie actiuni gratuite). In privinta castigurilor colaterale (dividende, actiuni gratuite), cele mai rentabile titluri sunt cele emise de BRD. Actionarii bancii bucurestene au primit, pentru fiecare actiune detinuta, 3.306 lei net si o actiune, ceea ce a condus la un profit de 95% pe aceste titluri, in ciuda unui pret curent mai mic decat la inceputul anului.r
si celelalte societati din portofoliu au dat castiguri substantiale. Banca Transilvania este unica societate din portofoliu care nu a adus un castig de peste 50%. Dupa ce banca va repartiza actiunile gratuite (8 actiuni noi pentru 10 detinute), randamentul plasamentului in titlurile bancii va atinge circa 30%. Analistii nu se asteapta la cresterea semnificativa si durabila a preturilor actiunilor listate la bursa inainte de sfarsitul lunii septembrie.