Într-o perioadă în care regimul politic încerca să pună stăpânire pe gândurile oamenilor, lectura era privită ca o evadare. Se stătea ore în şir la coadă la cărţi şi tirajele medii erau de ordinul sutelor de mii de exemplare. „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda sau cartea cu motanul Arpagic de Ana Blandiana erau ţinute în dulapuri cu uşi închise, iar în biblioteci erau afişate cărţile prietenoase cu regimul.

„În perioada aceea, lectura era privită un mod de salvare, de ridicare deasupra vremurilor şi de purificare, funcţii pe care le-a pierdut odată cu liberalizarea pieţei. Cărţile constituiau o evadare dintr-o realitate care-ţi oferea zero alternative şi posibilităţi de dezvoltare şi evoluţie culturală sau spirituală şi se crease un cult în jurul literaturii. Nu erau rare cărţile care se vindeau în sute de mii de exemplare, mai ales romanele”, spune criticul literar Paul Cernat pentru capital.ro.

O carte era interzisă dacă avea subiecte politice, antropologice, sociologice şi în general toate domeniile asupra cărora ministerul propagandei îşi dorea control absolut. Era suficient să conţină o trimitere sau aluzie la spiritualitate, libertate, democratie, religie sau erotism pentru a fi considferată dăunătoare bunului mers al societăţii. „Intimitatea era drastic cenzurată. Toată literatura memorialistică era interzisă, şi asta explică de ce imediat după revoluţie editurile scoteau pe bandă rulantă jurnale şi memorii care se vindeau în tiraje enorme”, explică Paul Cernat.

Coadă la pachete cu cărţi

Romanul lui Marin Preda „Cel mai iubit dintre pământeni” a  fost probabil cel mai mare hit literar din perioada comunistă. „Oamenii au luat cu asalt librăriile, veneau la coadă cu noaptea în cap şi aşteptau zile în şir pentru pachetul de cărţi care conţinea volumul, se crede că din cauza acestei cărţi a şi fost asasinat. Librarii ţineau romanul pe sub tejghea şi îl  vindeau cu şpagă de la cunoştinţe la suprapreţ”, îşi aminteşte criticul. În aceeaşi situaţie au fost Augustin Buzura, Ana Blandiana („Aventurile motanului Arbagic” a fost scoasă de pe piaţă şi nu era niciodată expusă în bibliotecă), Mircea Dinescu şi chiar, în unele cazuri, Adrian Păunescu (cărţile în care „poetul curţii” mai scăpa câte o aluzie subversivă).

„Scriitorii erau folosiţi de regim ca supapă pentru tensiunile şi frustrările acumulate din cauza privării de distraţie şi informaţie, ei trebuia să răcorească puţin spiritele şi să le mai dea de citit pentru o vreme ca să le distragă atenţuia de la realitate. Literatura ţinea loc de istorie, sociologie, filoyofie, etc., pentru că volumele de specialitate erau 100% propagandă. Pe de altă parte, literatura era şi o sursă de informaţie, divertisment şi prestigiu”, spune Cernat pentru capital.ro.

Scriitorul ca erou au societăţii

„Din punctul de vedere al cărţilor, regimul comunist a fost elitist fără voie, pentru că toţi contestatarii sistemului au beneficiat de pe urma lui, ducând la apariţia speciei scriitorului-erou. Azi literatura nu mai ţine cont de politică şi e foarte bine că se întâmplă aşa.  Epoca scriitorului ca erou al societăţii a apus. Acum îl interesează cota de imagine, PR, marketing, publicitate şi aşa mai departe pentru că trebuie să-şi vândă cartea ca pe orice alt produs. Înainte conta mai mult cuvântul scris decât acum”, a mai adaugat Cernat.

Cele mai prolifice şi citite genuri erau romanele poliţiste (Rodica-Orgoj Braşoveanu) şi cele de copii, cum erau „Cireşarii”, „Aventurile lui Habarnam” sau „Apolodor” al lui Gellu Naum, iar din serioa romane, hiturile socialismului au fost „Shogun”, de James Clavell, „Vraciul”, de Tadeusz Dotega Mostowicz, „Magicianul”, de John Fowels, sau „Arta conversaţiei”, de Ileana Vulpescu, o carte care nu a lipsit din biblioteca nici unei coafeze, doctoriţe, profesoare sau femei de serviciu în acea perioadă.

DETALII:
Citeşte şi COMENTARIU: Ion Bogdan Lefter despre piaţa de carte în comunism.

Te-ar putea interesa și: