Capitolul de negociere „Energie” a fost inchis provizoriu

Capitolul de negociere „Energie” a fost inchis provizoriu
Publicat de CAPITAL la 8 iulie 2004, 12:00

asista la cresterea ratei de incasare a facturilor din domeniul energetic, la disciplinarea acordarii ajutoarelor de stat, la cresterea calitatii serviciilor, a competitivitatii si eficientei. Reprezentatii Ministerului Economiei si Comertului spun chiar ca preturile la consumatorul final vor fi „avantajoase”, fara a specifica pentru cine. Avand insa in vedere ca printre angajamentele pe care Romania si le-a asumat se numara si liberalizarea pietei energetice, iar experienta altor tari ale Uniun

asista la cresterea ratei de incasare a facturilor din domeniul energetic, la disciplinarea acordarii ajutoarelor de stat, la cresterea calitatii serviciilor, a competitivitatii si eficientei. Reprezentatii Ministerului Economiei si Comertului spun chiar ca preturile la consumatorul final vor fi „avantajoase”, fara a specifica pentru cine. Avand insa in vedere ca printre angajamentele pe care Romania si le-a asumat se numara si liberalizarea pietei energetice, iar experienta altor tari ale Uniunii Europene arata ca primul efect este explozia preturilor la consumatorii casnici, este foarte probabil ca „avantajele” sa nu fie resimtite de cetatenii romani, ci de sectorul distributiei de energie.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.