“Am crescut o dată cu revista și, îmi place să cred, ea o dată cu noi, cititorii săi. Nu am considerat-o doar un produs media, ci o bază de date uriașă, care cuprinde drumul anevoios al României către o economiei de piață, trecerea de la perioada în care companiile private, Bursa de Valori, piețele financiare nu existau, până la statutul de membru al NATO și membru al Uniunii Europene”, ne-a transmis Anca Dragu Paliu.

“Acum 23 de ani era printre puținele reviste pe care le puteai găsi la chioșcurile de presă. Acum piața de media economice s-a diversificat – fie că vorbim despre presa scrisă, online, fie despre emisiunile TV de profil. Toate oferă concurența de care este nevoie pentru a face față situației actuale și pentru a face pași înainte. Printre acestea, revista Capital rămâne un deschizător de drumuri, un foarte atent observator al realitații economice și al mediului de afaceri”, mai spune noul ministru de Finanțe.

 

Cu ocazia aniversării celor 23 de ani, cititorii pot găsi în ediția tipărită a revistei Capital un interviu cu noul ministru al Finanțelor, în care veți putea găsi informații exclusive despre bugetul pe 2016 și cum va arăta sistemul fiscal anul viitor.


Te-ar putea interesa și: