BVB a deschis în scădere ultima ședință! Tranzacții în valoare de 3,4 milioane de lei după numai o jumătate de oră
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de marţi, iar la o jumătate de oră de la debut consemna tranzacţii în valoare de 3,4 milioane de lei (705.933 euro).
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o scădere de 1,43%, până la 7.821,49 de puncte, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere cu 1,38%, potrivit agerpres.ro
Unde au fost înregistrate cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 1,47% din valoare, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a depreciat cu 1,55%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe minus cu 1,79%.
BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a depreciat cu 1,76%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Comcm (+13,01%), Oil Terminal (+5,98%) şi Electromagnetica (+2,13%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Rompetrol Well Services (-10,7%), OMV Petrom (-5,06%) şi Alro (-4,08%).
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





