Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de joi cu evoluţii mixte, pe fondul scăderii acţiunilor companiilor energetice, după ce preşedintele SUA a revocat autorizaţia de construire a controversatului oleoduct Keystone XL, transmite Reuters.

Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,04%, ajungând la valoarea de 31.176,01 puncte, în scădere cu 12,37 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor’s 500 s-a apreciat cu 0,03%, ajungând la valoarea record de 3.853,07 puncte, în creştere cu 1,22 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,55%, ajungând la valoarea record de 13.530,92 puncte, în creştere cu 73,67 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ‘light sweet crude’ cu livrare în luna februarie a scăzut cu 0,18 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 53,13 dolari.

Bursa de la Londra

Bursa de la Londra închis şedinţa de joi în scădere cu 0,37%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.715,42 puncte, în scădere cu 24,9 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna martie a crescut cu 0,02 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 56,10 dolari.

Bursa de la Frankfurt

Bursa de la Frankfurt a închis şedinţa de joi în scădere cu 0,11%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 13.906,67 puncte, în scădere cu 14,70 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris

Bursa de la Paris a închis şedinţa de joi în scădere cu 0,67%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.590,79 puncte, în scădere cu 37,65 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Budapesta

Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de vineri este de 294,20 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de un curs de 294,57 forinţi, joi, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 357,25 forinţi, în creştere faţă de 357,23 forinţi, joi, iar un leu românesc este cotat la 73,28 forinţi, în scădere faţă de 73,30 forinţi, joi.

Bursa din Budapesta a închis şedinţa de joi în creştere cu 0,30%, indicele BUX a ajuns la valoarea de 44.250 puncte. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 10,7 miliarde de forinţi (30 milioane euro).

Tokyo

Bursa japoneză a închis şedinţa de vineri în scădere cu 0,21%, investitorii aşteptând publicarea rezultatelor financiare ale companiilor transmite Kyodo.

Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 28.631,45 puncte, în scădere cu 125,41 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Seul

Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 0,64%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 3.140,63 puncte, în scădere cu 20,21 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.