Principalul hub aerian al Bulgariei va fi preluat de consorţiul din care face parte şi Flughafen Muenchen (operatorul aeroportului din Munchen, Germania), a câştigat licitaţia în iulie 2019, oferind o taxă anuală de concesionare de 24,5 milioane de euro şi investiţii de 608 milioane de euro.

Printre firmele care au depus oferte pentru concesionarea aeroportului din Sofia s-au aflat şi grupul britanic Manchester Airport (MAG) împreună cu firma chineză de construcţii BCEG, grupul german Fraport (operatorul aeroportului din Frankfurt), precum şi un consorţiu condus de Aeroports de Paris (ADP) şi o alianţă între Copenhagen Airports şi SSB Sauernwein & Schaefer, scrie Agerpres.

Aeroportul din Sofia are două terminale şi în 2019 a fost utilizat de peste şapte milioane de pasageri. Câştigătorul licitaţiei urmează să construiască un nou terminal de pasageri.