BREAKING NEWS Ce a făcut Simona Halep la turneul de la Beijing! Rezultat incredibil
Meci nebun pentru Simona Halep în turul secund al turneului de la Beijing. A fost un rezultat incredibil într-o dispută în care românca a acuzat probleme medicale.
Simona Halep și Ekaterina Alexandrova s-au duelat într-o partidă nebună în turul secund de la Beijing. Românca a avut probleme, cerând de două ori intervenția fizioterapeutului. Simona a pierdut categoric primul act al meciului în care a acuzat probleme medicale.
Rusoaica a condus cu 3-0, dar Simona a revenit la 2-3. A fost un simplu foc de paie pentru că Alexandrova și-a adjudecat setul cu 6-2.
Și setul secund a început cu probleme pentru Halep care și-a pierdut serviciul foarte repede. A revenit de la 2-4, dar nu a fost de ajuns. Halep a pierdut și mitanul secund, dar și meciul în minim de seturi, 2-6, 3-6.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.