Codrin Ștefănescu, unul din greii PSD şi apropiat al lui Liviu Dragnea, are de încasat 2 milioane de euro din vânzarea unui teren care a ieșit din proprietatea statului printr-o decizie de retrocedare ilegală. Într-un final, acesta a ajuns la liderul PSD, după un șir de tranzacții încheiate la prețuri de fațadă.

2 milioane de euro, pentru un teren în Bucureşti

Ștefănescu a vândut, la începutul acestui an, către o companie deţinută de omul de afaceri Alin Niculae, un teren aflat la periferia vestică a oraşului. Tranzacția a fost încheiată pentru suma de 2 milioane de euro, însă banii urmează să îi primească în tranșe, până în ianuarie, anul viitor, scrie Rise Project în ultima investigaţie.

Deocamdată, jurnaliştii spun că Ştefănescu a încasat doar un sfert din această sumă, adică 500.000 de euro.

Surprinzător este faptul că da, în momentul vânzării, terenul era al lui Ștefănescu, însă există o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit căreia parcela de pământ astfel înstrăinată ar fi trebuit să nu se afle în proprietatea lui, ci în a statului. Hotărârea e veche de opt ani, dar nicio instituție nu s-a luptat să o valorifice în sens juridic și să ceară, printr-o acțiune suplimentară în instanță, ca terenul lui Ștefănescu să revină în proprietatea comună a cetățenilor.

Profitul net pe care secretarul general interimar al PSD îl va obține din întreaga operațiune este de 1,336 milioane de euro. Terenul cu pricina măsoară 4 hectare și face parte dintr-un lot pe care liderul PSD l-a deținut, în indiviziune, împreună cu o anume Corina-Mihaela Mihai (44 de ani). În ianuarie, anul acesta, Corina-Mihaela Mihai și-a vândut, la rândul ei, cota parte din această proprietate – 1,56 hectare – urmând să încaseze, proporțional, 800.000 de euro.

Parcela înstrăinată de cei doi se găsește într-o zonă industrială, iar terenul acesta – pe care Ștefănescu și Mihai l-au vândut cu un prețul total de 2,8 milioane de euro (50 de euro pe mp) – a intrat relativ recent în circuitul tranzacțiilor imobiliare. Până în februarie 2004, a aparținut statului român.

Atunci, în februarie 2004, a fost „retrocedat” către SC Institutul Pasteur SA, o fostă companie publică, ajunsă, începând cu anul 2000, în proprietatea afaceristului Sorin Stănescu (60 de ani), naș la nunta fiului lui Liviu Dragnea.

Stănescu revendicase terenul încă de la începutul anilor 2000, susținând că făcea parte din activele istorice ale societății pe care o preluase de la stat, iar Comisia de Fond Funciar a Județului Ilfov îi admisese cererea și i-l „restituise”. Nu doar pe acesta, de 5,56 hectare, ci, în cadrul aceluiași titlu de proprietate, o suprafață imensă, de 107,9 hectare, așezată la periferia de vest a Bucureștiului.