Este vorba despre fenomenul din statul sudic Andhra Pradesh. Guvernul a trimis în oraşul Eluru din statul respectiv o echipă medicală formată din experţi de la Institutul Naţional de Virologie, Centrul Naţional pentru Controlul Bolilor şi institutul de ştiinţe medicale All-India Institute of Medical Sciences din New Delhi pentru a investiga această boală care a apărut sâmbăta trecută şi a provocat decesul unei persoane şi spitalizarea altor câteva sute în ultimele zile, conform agerpres.ro

Au fost internate un total de 555 de persoane

Potrivit AFP, un total de 555 de persoane au fost internate începând de sâmbătă, inclusiv 80 marţi, a declarat o sursă spitalicească. Un spital a rezervat 100 de paturi pentru victimele misterioasei boli, însă majoritatea au reuşit să se revină la casele lor.

Probe de sânge prelevate de la zece persoane au relevat niveluri ridicate de plumb şi nichel, a declarat directorul spitalului din Eluru, A. V. Mohan, citat de AFP și de Deutsche Welle.

La rândul său, guvernul statului Andhra Pradesh a declarat marţi că echipa AIIMS a descoperit urme de plumb şi nichel în probele recoltate, în timp ce un al doilea spital efectuează teste similare.

Trebuie menționat că boala a afectat peste 300 de copii, cei mai mulţi acuzând ameţeli, leşin, dureri de cap şi vărsături. Aceştia au avut rezultate negative la testul pentru COVID-19.

Nivelurile ridicate de plumb din sânge pot afecta dezvoltarea creierului, a sistemului nervos şi a organelor vitale, precum inima şi plămânii.

De asemenea, autorităţile statului Andhra Pradesh au dispus o anchetă cu privire la originea prezenţei acestor metale grele în corpurile pacienţilor. Cu toate acestea, a spus Mohan, eşantioanele sunt prea puţine pentru a se putea spune cu certitudine că plumbul şi nichelul au cauzat boala care s-a răspândit în oraşul cu 200.000 de locuitori.

Cea mai probabilă cauză a îmbolnăvirilor

În zonă nu există nicio fabrică mare şi au fost efectuate teste de apă şi chiar de băuturi pe bază de lapte. Experţii au colectat, de asemenea, probe de orez şi de ulei de gătit, precum şi probe de urină, pentru analize.

„Unii cred că aceasta este o isterie în masă, dar nu este cazul”, a spus A. S. Ram, medic-şef la spitalul guvernamental Eluru, asigurând că majoritatea pacienţilor spitalizaţi prezentau simptome reale.

„Majoritatea pacienţilor vin cu leziuni minore la cap sau cu un ochi învineţit după ce au căzut brusc. Dar, în decurs de o oră sau două, în cazul celor mai mulţi starea se îmbunătăţeşte”, a spus el, adăugând că „nu reuşim să diagnosticăm ce cauzează aceste simptome”.

Ofiţerul de poliţie Kiran Kumar, care şi-a pierdut cunoştinţa luni, în timp ce era de serviciu, a spus că este „speriat” deoarece a fost semi-conştient timp de peste două ore. „Colegii mi-au spus că am strigat ceva înainte să mă prăbuşesc. M-am rănit la umărul drept când am căzut pe stradă”, a spus el.

Anterior, marţi, parlamentarul GVL Narasimha Rao din statul Andhra Pradesh a scris pe Twitter că a vorbit cu experţi guvernamentali în domeniul medical şi că „cea mai probabilă cauză a îmbolnăvirilor ar reprezenta-o substanţe otrăvitoare organoclorurate”.

„Este una dintre posibilităţi”, a declarat Geeta Prasadini, director de sănătate publică în statul Andhra Pradesh, adăugând că se aşteaptă rapoartele testărilor pentru a se stabili cauza. Ea a precizat că în ultimele 24 de ore nu au apărut alte cazuri grave.

Un bărbat de 45 de ani a murit la sfârşitul săptămânii trecute după ce a prezentat convulsii, greaţă şi dureri.

Organoclorurile sunt interzise sau restricţionate în multe ţări după ce studii au arătat că pot provoca cancere şi alte boli. Unii dintre aceşti poluanţi rămân în mediu înconjurător ani de zile şi se acumulează în grăsime corporală animală şi umană.

Expunerea la pesticide organoclorurate pe o perioadă scurtă poate provoca convulsii, cefalee, ameţeli, greaţă, vărsături, tremurături, confuzie, slăbiciune musculară, vorbire neclară, salivaţie şi transpiraţie, au afirmat autorităţile sanitare americane.

India, care se confruntă cu pandemia COVID-19, se află pe al doilea loc la nivel mondial în privinţa numărului de contaminări cu noul coronavirus, cu aproape 10 milioane de cazuri. Această nouă situaţie nu a augmentat tensiunea psihologică a locuitorilor, notează AFP.