CONFLICT Subtierea granitei dintre tehnologii duce la suprapunerea serviciilor

Sa-mi conectez laptopul la reteaua fara fir sau sa folosesc mobilul 3G ca modem de acces la Internet? Aceasta pare sa fie intrebarea anului viitor in industria mondiala de comunicatii. Dar la noi?



In comunicatii, primele noutati vin, aproape de fiecare data, din SUA, mai rar din Japonia, si cateodata din Europa. Asa si acum. Americanii s-au gandit sa interconecteze retelele Wi-Fi de acces fara fir la Internet, fiecare punct de acces devenind astfel similar unui stalp de antena din reteaua mobila. Numai ca, in acest caz, “stalpi” diferiti sunt operati de furnizori diferiti. Asa-numita solutie de “mesh networking” promite sa faca acest tip de conectare interesant si pentru autoritatile care doresc instalarea retelelor Wi-Fi cu raza mare de acoperire. In plus, costul redus al operarii acestui tip de retea ar putea determina si cablistii sa intre in hora si sa ofere servicii asemanatoare telefoniei mobile. De altfel, UPC, compania americana care a achizitionat recent Astral Telecom, a facut publice planurile sale de a concura pe piata comunicatiilor din Romania cu Romtelecom, inclusiv prin furnizarea de telefonie pe suport wireless in viitor.


Retelele fara fir Wi-Fi asigura o viteza de transfer a datelor mult mai mare decat permit actualele retele 3G, iar comunicatiile de voce pe suport Internet (VoIP) sunt mai ieftine decat cele de telefonie mobila. Dar exista si reversul medaliei. Retelele internet nu sunt inca suficient de “mobile” pentru a fi folosite la telefonie. Asa ca furnizorii de internet cauta sa-si largeasca aria de acoperire iar operatorii de telecomunicatii cauta sa mareasca viteza de transfer a datelor. De la jumatatea anului viitor, pentru retelele mobile 3G va fi disponibila tehnologia HSDPA (High Speed Downlink Packed Acces) care promite viteze de transfer al datelor de zece ori mai mari decat in prezent. La fel, operatorii de retele CDMA, precum Zapp, asteapta o imbunatatire a tehnologiei, care va permite viteza si mai mare a datelor. Iar retelele wireless asteapta ca standardul WiMax sa aduca nu numai viteze mai mari ci, mai ales, o extindere a ariei de acoperire a hot-spot-urilor (zonele de acces) de zeci de ori.




“Pentru client, tehnologia este irelevanta”, spune Dinu Malacopol, directorul de Internet Date si Telefonie al Astral Telecom. “Extinderea tehnologiilor folosite de noi are ca scop cresterea raportului calitate-pret al serviciilor, precum si extinderea ariei geografice acoperite de serviciile noastre”. Compania ofera servicii de internet wireless in cateva hoteluri si aeroporturi internationale din Romania, accesul la retea facandu-se pe baza cardurilor preplatite.
In vest, lanturile de cafenele si fast food, cum ar fi Starbucks, care si-au instalat in incinta hot-spot-uri, au facut businessmenii sa coboare din birouri si sa lucreze la un sandvici si un capuccino. La noi, lucrurile se misca mai greu. Probabil ca vom avea HSDPA la anul, dar vom avea “mesh networking”? “Probabil ca Romania va beneficia de noi tehnologii in momentul in care va exista o cerere reala de date wireless” crede Malacopol. “Densitatea mica de laptopuri, mobilitatea redusa a fortei de munca, penetrarea redusa a economiei bazate pe cunoastere duc la cererea scazuta de astfel de servicii”, mai adauga el.


Dar nu toata lumea e atat de sceptica in ceea ce priveste interconectarea retelelor wireless. “Acest model este fezabil in principal in marile aglomerari urbane. Vor aparea, desigur, probleme legate de compatibilitatea echipamentelor si securitatea comunicatiilor, dar un astfel de model poate fi implementat si in Romania”, crede Mihaela Lupu, Head of Corporate Affairs la Zapp.
Operatorii mobili au atacat deja piata potentiala, dorind sa fie prezenti acolo din timp, si nu sa se confrunte ulterior cu alti competitori, luand-o de la zero. Atat Connex-Vodafone si Orange, cat si, mai nou, Zapp, ofera puncte de acces wireless la internet. Nu se bat insa cap in cap cele doua tehnologii? “Am implementat aceasta solutie tocmai pentru ca o consideram complementara transmisiilor mobile de date, rezolvand nevoile unei categorii aparte de utilizatori, care doresc mobilitate fara a fi legati de un dispozitiv extern”, spune Mihaela Lupu. Chiar daca retelele mobile se vor dezvolta astfel incat sa ofere viteze de transfer al datelor care sa transforme mobilul in modem, “zonele Wi-Fi vor continua sa aiba utilitate, atata vreme cat ofera utilizatorilor in tranzit o solutie simpla de conectare, ce necesita doar achizitia unui card de acces care se gaseste chiar in locatia respectiva”, crede Mihaela Lupu. “Dar nu in actualul standard 802.11 (denumirea tehnica a Wi-Fi – n.r.)”, afirma Malacopol, a carui companie pregateste operarea WiMax(standardul 802.16) in Romania. Asa ca stati pe aproape! Intr-o zi nu prea indepartata, veti gasi pe birou telefonul care alege singur reteaua pentru dumneavoastra.