Grecia a decis luni să țină barurile și restaurantele închise noaptea în principalele destinații turistice.

Zonele în care restaurantele şi barurile vor fi închise începând de la miezul nopţii până la 7 dimineaţa includ insulele turistice Mykonos, Santorini, Corfu, Rodos şi Creta, a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului elen, Aristotelia Peloni, într-o alocuţiune televizată.

De când se vor aplica măsurile

Restricțiile se vor aplica  începând de marţi, 11 august, până pe 23 august, a spus  o purtătoare de cuvânt a Guvernului de la Atena.

În plus, pasagerii care debarcă din avioane venind din Belgia, Cehia, Olanda, Spania şi Suedia vor fi nevoiţi, începând din 17 august, să prezinte un test negativ pentru COVID-19 efectuat cu 72 de ore înainte de sosirea lor, la fel ca şi călătorii care ajung în Grecia prin graniţele terestre.

În cele din urmă, începând cu 16 august, un maximum de 750 de persoane vor avea voie să intre în Grecia venind din Albania, a adăugat ea.

Autorităţile sanitare greceşti au anunţat duminică 203 de noi infectări cu COVID-19, cel mai mare număr zilnic de la începutul pandemiei. În total, 212 persoane au murit din cauza coronavirusului în Grecia, potrivit cifrelor oficiale.