Board-ul International Finance Corporation (IFC), divizia de investiţii a Băncii Mondiale, a aprobat marţi, 29 septembrie, un împrumut negarantat de 50 de milioane de euro Băncii Transilvania, destinat creditării furnizorilor micro şi mici de servicii medicale, potrivit IFC.

Împrumutul, care urmează să fie acordat, are scandenţa la şapte ani.”Se anticipează că proiectul propus va avea un impact de dezvoltare puternic în sprijinirea unui segment subdezvoltat al economiei României, repectiv cel al furnizorilor privaţi de servicii de îngrijire a sănătăţii, în contribuirea la îmbunătăţirea accesului la facilităţi medicale, în special la cele primare, şi la ridicarea standardelor de îngrijire pentru majoritatea populaţiei”, a anunţat IFC în luna august.

Ar putea avea acces la bani şi persoanele fizice

Instituţia notează că proiectul va contribui şi la dezvoltarea şi creşterea transparenţei sectorului privat de servicii de îngrijire a sănătăţii din România.
“Proiectul va sprijini întreprinderile micro şi mici şi specialiştii individuali, prin furnizarea accesului la finanţare în condiţii acceptabile, ceea ce la va permite să-şi extindă şi modernizeze operaţiunile. În sfârşit, proiectul va ontribui la menţinerea specialiştilor calificaţi în serviciile de îngrijire a sănătăţii în ţară şi în acest sector, prin extinderea oportunităţilor de angajare în segmentul privat sau deschiderea propriilor afaceri”, se mai arată în anunţul IFC.

Banca Transilvania a mai semnat, în luna octombrie 2008, contracte de finanţare pentru un împrumut în valoare de 102,5 milioane de euro, aranjat de IFC, fondurile fiind destinate dezvoltării activităţii. De asemenea, banca a mai contractat un împrumut subordonat de la IFC în 2006, în valoare de 15 milioane de euro, şi alte credite de până la 34 milioane de euro în 2004, potrivit datelor de pe site-ul instituţiei financiare internaţionale.

SURSA:Mediafax