Și secretarul de stat american John Kerry, care a participat la întâlnirea celor 28 de miniştri de Externe ai Uniunii Europene, ieri, la Vilnius, a caracterizat programul european de parteneriat oriental drept un "plan economic foarte important" destinat ameliorării normelor comerciale şi favorizării locurilor de muncă, informează mediafax.ro.

Potrivit ministrului lituanian al Afacerilor Externe, Linas Linkevicius, toţi omologii săi europeni şi-au exprimat solidaritatea cu cele şase state din program, dar el a avertizat că Rusia îşi va spori presiunea asupra partenerului principal, care este Ucraina.

Citiți și:

Rușii promit miliarde de dolari Ucrainei să nu intre în UE

Alte state vizate sunt Belarus, Armenia, Azerbaidjan, Georgia şi Republica Moldova.

"Limba vorbită trebuie să fie cea a argumentelor, nu a presiunii. Fie că este vorba despre ameninţări economice sau presiune politică, nu este acceptabil", a declarat Linas Linkevicius presei de la Vilnius. Lituania, care asigură în prezent preşedinţia semestrială a UE, va găzdui în noiembrie summitul Parteneriatului Estic.

UE speră să semneze un acord fără precedent de asociere şi liber schimb cu Ucraina la acest summit şi să parafeze acorduri similare cu Georgia şi Republica Moldova.

Rusia a avertizat recent Ucraina şi Republica Moldova în legătură cu măsurile de retorsiune în caz de semnare a unui acord care să le ancoreze la UE.
Lansat în 2009, Parteneriatul Estic are ca scop apropierea fostelor state sovietice de UE, ceea ce Moscova consideră ca fiind o atingere adusă sferei sale de influenţă. Aceasta a creat în 2010 propria uniune vamală din care fac parte în prezent Belarus şi Kazahstan. Săptămâna trecută, Armenia a anunţat că se va alătura uniunii vamale, blocându-şi astfel şansele de a semna un tratat de liber schimb cu UE. Linkevicius s-a întâlnit sâmbătă cu ministrul armean al Afacerilor Externe pentru a discuta despre această situaţie, a declarat purtătoarea sa de cuvânt.

Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a afirmat sâmbătă că există "o presiune importantă" asupra vecinilor Rusiei, dar a avertizat că aceştia trebuie să demonstreze mai multe progrese pentru a semna acorduri europene. "Ceea ce vrem noi în relaţiile cu partenerii noştri estici este ca ei să poată fi liberi să facă propriile alegeri în ceea ce priveşte relaţiile economice şi politice", le-a declarat ea jurnaliştilor.

Capital.ro a informat ieri că după decizia Armeniei de pe 3 septembrie să se alăture Uniunii Vamale, un bloc comercial al Rusiei, un număr de politicieni europeni au declarat că Armenia nu va putea avea acorduri de liber-schimb cu Uniunea Europeană pentru că cele două blocuri sunt incompatibile, conform unei analize Stratfor.

Putin a declarat recent că va exista o investiţie majoră a Căilor Ferate Ruse în sistemul de căi ferate armean şi urmează, de asemenea, investiţii ale companiilor Rosneft şi Rosatom pentru îmbunătăţiri ale sectorului nuclear şi al industriei chimice. Din cauza distanţei care le separă şi a crizei politice şi economice, Uniunea Europeană nu are aceleaşi oportunităţi precum Rusia să devină un partener pentru Armenia şi pentru alte state din regiune.

Moscova îşi va intensifica presiunea în timpul summitului de la Vilnius din noiembrie, în timpul căruia numeroase state din programul Parteneriatului Estic vor decide dacă să-şi întărească legăturile politice şi comerciale cu Uniunea Europeană prin noi acorduri.

Dată fiind slăbiciunea UE şi interesele sale de a-şi rezolva problemele structurale interne, Rusia va avea succes în a influenţa statele periferice.

Mai multe detalii despre analiza STRATFOR puteți citi aici


Te-ar putea interesa și: