Compania ungara Nitrogenmuvek a fost selectata pentru inceperea negocierilor in vederea cumpararii celor cinci societati situate pe platforma industriala Nitramonia Făgaras,anunta AVAS intr-un comunicat .

Oferta finala depusa de compania ungara pentru Nitrofertilizer, Nitroexplosives, Nitrocontrol, Nitroservice si Nitrotrans a fost superioara celei prezentate de Agrosem Timisoara, cealalta firma interesata de societatile din Făgaras.


“Suntem aproape de finalizarea privatizarii celor cinci societati de pe platforma Nitramonia. A fost un proces delicat, datorită problemelor economice si de mediu, dar avem toate motivele sa credem ca rezultatul va fi favorabil. Urmeaza acum sa ne concentram pe finalizarea tranzactiei, avand in vedere protejarea intereselor statului si recuperarea daunelor rezultate din primul proces de privatizare”, a declarat Razvan Orasanu, presedintele AVAS.

Nitramonia SA s-a intors in portofoliul AVAS, dupa privatizarea esuata cu firma Fletcher Group LLC (SUA). Aceasta nu a respectat clauzele privind investitiile de mediu si aportul de capital social. Totodata, nu a indeplinit obligatiile de a depune la Agentia pentru Protectia Mediului Brasov documentatia in vederea reautorizarii activitatii societatii si nu a prezentat AVAS dovada inregistrarii garantiei reale mobiliare la Registrul actionarilor si nici a garantiilor reale mobiliare la Arhiva electronica.

Sursa: Capital, 17 ianuarie 2006