Autostrăzile A7 și A8 vor fi finanțate din alte fonduri europene

Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că autostrăzile A7 și A8 nu vor mai fi incluse în PNRR, dar vor fi totuși finanțate din alte surse – adică din fonduri europene nerambursabile și prin mecanismul SAFE (un program european care sprijină proiecte importante).

El a spus că Guvernul Bolojan este aproape de a încheia renegocierea PNRR și că se caută soluții pentru ca România să nu piardă bani europeni. Potrivit lui, tot efortul de renegociere are ca scop mutarea proiectelor care pot fi realizate până în 2026 pe partea de fonduri nerambursabile, ca să nu se piardă niciun euro.

Proiectele bine pregătite vor fi prioritizate. Cele care au un risc mediu vor rămâne pe partea de împrumuturi, iar cele care nu au șanse reale de realizare vor fi scoase. În plus, se caută alte surse de finanțare pentru proiectele considerate importante.

„Efortul mare de renegociere e ca să mutăm tot ce e de mutat, o reașezare completă, astfel încât toate proiectele care se pot implementa până în 2026 să fie puse pe componenta de grant, astfel încât să nu pierdem niciun euro. Mutăm, strângem din tot PNRR; proiectele mature care chiar au șanse.

Cele cu risc mediu le păstrăm pe împrumuturi, iar cele cu risc ridicat afirmăm și noi și recunoaștem că acele proiecte trebuie date la o parte. Și pentru cele cu prioritate să găsim surse alternative”, a declarat oficialul român, miercuri, în cadrul emisiunii TV „În fața națiunii” de la Antena 3 CNN.

Dragoș Pîslaru
Dragoș Pîslaru (SURSA FOTO: Facebook, Dragoș Pîslaru)

Autostrada A7 va fi finalizată până în anul 2026

Dragoș Pîslaru a anunțat că Autostrada A7 nu va mai fi finanțată prin PNRR, ci va fi mutată pe granturi – adică tot din fonduri europene, dar nerambursabile. El a spus că partea bună e că A7, care e esențială pentru legătura cu Moldova și care e deja bine avansată în unele segmente, va fi finanțată astfel încât să nu mai afecteze deficitul bugetar. Fiind vorba de granturi, statul nu trebuie să împrumute bani, iar plățile pot fi făcute mai ușor.

Pîslaru a explicat că două secțiuni de pe A7 – Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani – sunt considerate prioritare, pentru că sunt suficient de avansate și constructorii au garantat că le pot termina până în august 2026.

În total, cinci loturi din A7, în valoare de peste 2 miliarde de euro, vor fi mutate pe fonduri nerambursabile. El a spus că acest lucru înseamnă că autostrada A7 va fi dusă la bun sfârșit, ceea ce e o veste foarte bună și un semn clar că PNRR-ul României dă rezultate.

„Vestea care este foarte bună și pe care m-aș bucura să o pot da este aceea că autostrada A7, cu segmentele pe care suntem cel mai avansat și care până la urmă este crucială pentru conectarea cu Moldova, am agreat să mutăm pe Grant cea mai mare parte a ei, pentru că știm că se pot face aceste loturi și știm că dacă mutăm pe Grant n-ar mai fi o problemă legată de spațiul fiscal, în sensul că am putea plăti facturile, fiind fondurile nerambursabile, evident, având un impact zero pe deficitul bugetar.

Din acest punct de vedere, ceea ce este de fapt și o știre foarte, foarte importantă pe care o putem da este că sunt două secțiuni prioritare pe A7: Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani, care în acest moment au nivelul de maturitate și garanțiile oferite de constructori că se pot finaliza până în august 2020.

Practic cinci loturi din A7, de o valoare de peste două miliarde de euro 2,1 miliarde de euro, pare că reușim să le mutăm pe Grant. Așa că, da, finalizăm A7, ceea ce mi se pare un lucru foarte bun și vine cumva după valul de discuții de autostrăzi,ca un element reconfortant ca românii să știe că pe PNRR autostrada A7 se termină pentru că avem fondurile pe componenta de grant nerambursabil. Asta este ceva ce va fi foarte ușor de urmărit în materie de succes al PNRR-ului român.”

Autostrada A8 va fi finanțată prin programul european SAFE

Ministrul Investițiilor, Dragoș Pîslaru, a anunțat că nici Autostrada A8 nu va mai fi finanțată prin PNRR, dar va fi inclusă în programul european SAFE.

El a spus că se caută și alte surse de bani, inclusiv prin programul de transport, și că România a depus un plan ambițios legat de SAFE. Nu a dat detalii despre sume sau despre proiectele incluse, explicând că premierul va face anunțul oficial după ce va exista un acord preliminar cu Comisia Europeană.

„Nu rămâne în PNRR și încercăm acum să găsim finanțare și pe programul de transport. Ce vă pot spune este că a depus un program ambițios legat de SAFE. Nu vă pot spune suma sau proiectele în sine, pentru că cred că le va anunța prim-ministrul odată ce are un pre-acord cu Comisia.”

Proiectele neterminate până în 2026 și cele cu probleme la licitații vor fi scoase din PNRR

Întrebat ce proiecte vor fi scoase din PNRR, Dragoș Pîslaru a spus că sunt două tipuri: cele care nu pot fi terminate până în august 2026 și cele care au avut probleme la licitații.

A recunoscut că este vorba despre unele proiecte de infrastructură – cum ar fi autostrăzi sau căi ferate – care nu mai pot fi continuate prin PNRR tocmai din cauza acestor probleme legate de achizițiile publice. Din acest motiv, a explicat că ele trebuie finanțate din alte surse, cum ar fi fondurile de coeziune, prin programul de transport.

„Sunt două categorii: cele care nu se fac până în august 2026 și cele pentru care au fost probleme de achiziții publice. Deja a fost o declarație pe care am făcut-o fără să nominalizez bine, care a născut un război mediatic.

Da, este vorba despre anumite obiecte de infrastructură de tipul autostrăzi și auto, infrastructură feroviară, care până la urmă au probleme de achiziții publice și nu mai pot fi continuate.

Nu mai poți să continui finanțarea lor din PNRR. Acele proiecte, evident, trebuie finanțate din alte surse de finanțare și, evident, ne uităm mai ales la coeziune în programul de transport. La asta se lucrează în acest moment.”