Eroarea i-a făcut pe şoferii care se întorc de la mare să nu o ia pe Autostrada Soarelui pentru că aplicaţia îi anunţa că durata călătoriei până la Bucureşti poate depăşi patru ore şi jumătate. Din acest motiv mulţi şoferi au luat-o pe drumul vechi spre Capitală.

Paul Dorneanu, coordonator Waze România, a declarat că eroarea a apărut după ce editorii hărții au început un proces de implementare a rovinietei în România, un sistem de restricții ce urmează să intre în vigoare în lunile următoare, potrivit Digi24.

„Din cauza unei erori ce ține de serverul Waze, cel care de fapt creează rutele pentru utilizatori, în acest moment sistemul evită drumurile pe care a fost impusă această restricție de rovingietă”, a precizat Paul Dorneanu.

El a adăugat că în acest moment se lucreză împreună cu angajații Waze din Israel, unde se află centrul care se ocupă de astfel de probleme, pentru ca sistemul să revină la normal și rutele să fie cele corecte. Dorneanu a menționat că acest lucru s-ar putea întâmpla în câteva ore.

 „Dacă utilizatorii observă că sunt scoși inutil de pe un drum fără a exista un ambuteiaj sau o închidere de drum cauzată de un accident, utilizatorii să continue să folosească drumul respectiv, în ciuda faptului că Waze va încerca să scoată utilizatorul de pe autostradă sau de pe acel drum”, a mai spus coordonatul aplicației.

El a spus că drumurile afectate sunt A2-A4, DN 2 între București și nordul Moldovei și zonele din jurul Capitalei. „Continuăm să verificăm harta ca să aflăm ce alte drumuri mai sunt afectate de această implementare a rovinietei”, a spus Paul Dorneanu.

 

Te-ar putea interesa și: