''Fratele meu a avut probleme psihologice şi noi i-am predat poliţiei documentele care arată că el a fost tratat ani de zile de către psihologi'', a declarat Rabeb Bouhlel, sora lui Mohamed Lahouaiej Bouhlel. Tatăl lui Bouhlel a explicat la televiziunea franceză că familia a solicitat tratament medical după ce fiul lor a suferit o cădere nervoasă. ''El avea probleme psihologice care au provocat o cădere nervoasă. Devenise furios, ţipa, spărgea totul în jurul său. A trebuit să-l ducem la medic'', a declarat Mohamed Mondher Lahouaiej Bouhlel la canalele de televiziune TF1 şi France 2.

Bouhlel, care a fost împuşcat mortal de către poliţie în cursul atacului, era originar din Msaken, oraş situat la circa 120 km sud de Tunis. El a fost în oraşul său natal ultima dată în urmă cu patru ani. Foştii vecini şi rudele lui Bouhlel au fost şocaţi când au aflat de atacul comis de el la Nisa. Ei l-au descris ca având înclinaţii sportive şi nefiind interesat de religie.

Ibrahim Bouhlel, un nepot, a afirmat că unchiul său nu a avut niciodată probleme financiare şi că le spusese rudelor sale săptămâna trecută că intenţionează să vină în Tunisia pentru un eveniment de familie. Rebab şi Ibrahim Bouhlel au mai spus că Mohamed Lahouaiej Bouhlel nu prezenta nici un semn de comportament neobişnuit sau de radicalizare islamistă atunci când şi-a sunat familia.

Anchetatorii nu au descoperit nici o legătură evidentă directă a lui Bouhlel cu jihadismul, cu toate că gruparea Statul Islamic a revendicat sâmbătă responsabilitatea atacului de la Nisa. TFI şi alte media franceze, citând persoane apropiate lui Bouhlel, au relatat că el obişnuia să consume carne de porc şi alcool, ceea ce contravine preceptelor islamului. (Sursa: Agerpres)