”Am decis să numesc în fruntea Ministerului Apărării, pentru prima dată în istorie, o femeie şi să o promovez la rangul de amiral şef. Este vorba de Carmen Melendez, un soldat al patriei”, a declarat Maduro, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Muzeul revoluţiei din Caracas, care adăposteşte rămăşiţele pământeşti ale fostului preşedintele Hugo Chavez, decedat în martie a.c.., potrivit relatării EFE.

Carmen Melendez /51 de ani/, care a deţinut până în prezent funcţia de ministru al Biroului preşedintelui şi a cărei numire posibilă ca ministru al apărării a fost evocată în ultimele zile în presa locală, îl va înlocui în fruntea Ministerului Apărării pe Diego Morelo, care a deţinut acest post din octombrie anul trecut.

Melendez a intrat în rândul forţelor armate venezuelene în 1979, după ce femeilor li s-a permis să facă parte din armata ţării. Pe lângă instruirea militară, ea are şi o pregătire în domeniul economic, după cum notează agenţia de presă rusă Rosbalt.

Ascensiunea sa a venit o dată cu numirea în urmă cu un an de către Hugo Chavez în gradul de amiral, devenind prima femeie cu acest rang din Venezuela.

SURSA: Agerpres