NATO întărește prezența militară pe Flancul Estic

Luni, 7 martie, generalul american Mark A. Milley a informat că Statele Unite ale Americii și-au întărit prezența militară pe Flancul Estic al NATO pentru a „împiedica orice agresiune suplimentară din partea Rusiei și pentru a evita un război între marile puteri”, conform Le Journal de Quebec.

„Între începutul Primului război mondial în 1914 și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, 150 de milioane de persoane au fost masacrate. Nu vrem să mai vedem niciodată așa ceva. Ceea ce faceți dvs este cu adevărat important: Să asigurați România și ceilalți aliați că suntem aici. Statele Unite sunt aici”, a adăugat acesta.

În cinci zile calendaristice, generalul american Mark A. Milley a vizitat cinci țări europene, respectiv: Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și România, unde s-a întâlnit cu înalți oficiali militari pentru a transmite un semnal de asigurare, dar și pentru a evalua necesitățile militare actuale.

România continuă colaborarea cu SUA: Crește numărul de militari americani în țara noastră

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Apărării Naționale, șeful Statului Major al Apărării din România, generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit luni în Baza 57 Aeriană din Mihail Kogălniceanu cu generalul american Mark A. Milley.

„Întrevederea s-a înscris în seria activităților de coordonare a celor doi oficiali pentru consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO. Șefii Apărării din România și SUA au condamnat acțiunile ofensive ale Federației Ruse și au subliniat că invazia Ucrainei reprezintă cea mai gravă amenințare la securitatea europeană din ultimele decenii”, scrie în comunicatul respectiv.

Analiza privind dinamica situației regionale de securitate a condus la sporirea vigilenței, precum și la dispunerea de capabilități suplimentare terestre, aeriene și maritime pe întreg Flancul Estic al NATO.

Generalul român Daniel Petrescu i-a mulțumit generalului american Mark A. Milley pentru decizia recentă de creștere a numărului de militari americani în România.

„Măsurile adaptate amenințărilor potențiale, luate de SUA și statele aliate, au demonstrat solidaritatea și angajamentul NATO pentru apărarea întregului teritoriu aliat”, a spus generalul Daniel Petrescu.